MENIU

China va lansa o nouă sondă lunară

China se pregătește să lanseze o nouă sondă spațială spre Lună, care va pătrunde pe orbita lunară și va reveni apoi pe Pământ, informează miercuri presa oficială, preluată de AFP, potrivit AGERPRES.

Lansarea acestei sonde, care nu are încă nume, va avea loc într-un moment între vinerea și duminica viitoare, a precizat agenția China Nouă.

Este prima oară că oamenii de știință chinezi vor încerca să readucă pe Pământ un modul orbital, care va trebui să reziste temperaturilor foarte ridicate provocate de frecarea cu aerul la intrarea în atmosferă. Sonda va permite verificarea tehnologiilor care vor fi utilizate ulterior în misiunea Chang'e-5 (de la numele zeiței Lunii în mitologia chineză), ce are ca scop culegerea de eșantioane de sol lunar.

La o jumătate de secol după programul Apollo al Statelor Unite, China intenționează să fie prima țară din Asia ce va trimite un om pe satelitul natural al Terrei, probabil după 2025. În decembrie 2013, cea mai populată țară din lume a reușit alunizarea sondei Chang'e-3 și debarcarea pe suprafața Lunii a unui vehicul teleghidat, numit 'Iepurele de jad', misiune considerată un 'succes deplin'. Acest vehicul selenar s-a confruntat însă cu o problemă mecanică soldată cu perioade lungi de inactivitate a aparatului.

Mai multe articole despre:
China sondă nouă lansa lunară