MENIU

Cele mai cool tunsori.Canadienii au descoperit acest fenomen natural care-ți face un păr de invidiat

Localnicii din orășelul Whitehorse, din provincia canadiană Yukon, au descoperit o metodă insolită și sută la sută naturală pentru a obține un look original.

Fenomenul care apare în apropierea apelor termale face ca părul udat de apa caldă să prindă chiciură odată ce este expus la aerul rece.

Fiecare șuviță este acoperită de un strat de chiciură, astfel că se rigidizează și se poate modela după bunul plac.

Localnicii și vizitatorii băilor termale au organizat în premieră, în acest week end, un concurs cu cele mai haioase și ieșite din comun „coafuri”, denumit foarte subtil: „Concursul de coafuri înghețate”.