MENIU

Ce au discutat membrii Bilderberg la Copenhaga

Ce au discutat membrii Bilderberg la Copenhaga

Reuniunea grupului Bilderberg, desfăşurată anul acesta la hotelul Mariott din Copenhaga, s-a încheiat duminică, 1 iunie, fără a fi lipsită de controverse

Jurnaliştii care urmăresc activitatea influentei organizaţii susţin că temele de discuţie publicate pe site-ul Bilderberg nu au făcut parte din agenda reală a evenimentului, la care au participat cei mai importante personalităţi ale lumii economice şi politice. 
 
Potrivit Russia Today, membrii Bilderberg au discutat soarta lumii în şapte puncte principale. 1. Diplomaţia nucleară şi acordul cu Iranul, aflat în curs de negocieri Clubul Bilderberg urmăreşte de mulţi ani evitarea unei posibile alianţe între Rusia, China şi Iran, în domeniul nuclear. Un acord între Occident şi Republica Islamică a Iranului ar reduce posibilitatea unei alianţe pe axa Moscova-Teheran-Beijing.

Mai multe, pe Adevărul.
Mai multe articole despre:
Bilderberg întâlnire secretă