MENIU

Ce ascunde generalul Șoigu, ministrul rus al Apărării dispărut de 2 săptămâni. Peskov: Nu apare pentru că are treabă

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat joi că ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, n-a mai apărut în public de aproape 2 săptămâni pentru că "are multe de făcut". Răspunsul lui Peskov vine de fondul speculațiilor tot mai frecvente privind un conflict la vârful conducerii militare a Rusiei, ca urmare a modului în care evoluează invadarea Ucrainei. 

Până pe 11 martie, Șoigu a avut intervenții publice aproape în fiecare zi. Un prieten al ministrului rus al Apărării ar fi spus că Șoigu ar avea probleme de sănătate, în special cu inima. Ultima dată, șeful Ministerului rus al Apărării a fost văzut într-un videoclip în care îi premiază pe câțiva dintre cei care au participat la „operațiunea militară specială” din Ucraina.

Şoigu, biografie controversată, pe modelul Putin 

În vârstă de 66 de ani, Serghei Șoigu este căsătorit cu Irina (președinte al unei companii de turism) și are două fiice, Yulia (44 de ani) și Ksenia (32 de ani). Unul dintre misterele din viața sa personală e legat însă de un al treilea copil, un băiat, pe care ministrul l-ar avea cu o fostă stewardesă, Elena Shebunova. Aceasta era însoțitoare de bord pe vremea în care Shoigu ere șeful Ministerului Situațiilor de Urgență și a menținut legături personale strânse cu Șoigu pentru o lungă perioadă de timp, scrie ziare.com.

De asemenea, o altă controversă referitoare la Serghei Șoigu are ca subiect o proprietate super-luxoasă, evaluată la peste 15 milioane de euro, pe care acesta a construit-o la periferia Moscovei și pe care ar fi trecut-o pe numele fiicei sale mai mici, studentă la acea vreme.

Deși este considerat unul dintre cei mai apropiați ”slujitori” ai lui Vladimir Putin, în Rusia se spune că Șoigu nu va putea niciodată să-i ia locul actualului președinte. Asta din cauza faptului că e născut în Siberia, în regiunea Tuva, detaliu care nu corespunde cu tradiția șefilor de la Kremlin. Interesant este și amănuntul că mama lui Serghei Șoigu este de origine ucraineană, adică exact țara pe care Rusia a invadat-o în ultima lună, la ordinele lui Putin și ale ministrului Apărării care între timp a dispărut din spațiul public.