Caraibele, în alertă maximă. Uraganul Melissa, de categoria 5, se apropie de Jamaica
Caraibele se pregătesc pentru impactul devastator al uraganului Melissa, unul dintre cele mai puternice fenomene meteo înregistrate vreodată în regiune. Potrivit The Guardian, Melissa s-a format dintr-un grup de furtuni în largul coastelor Africii de Vest și a atins statutul de furtună tropicală la nord de Venezuela pe 21 octombrie.
Conform CNN, intensificarea rapidă din weekend a transformat Melissa într-un uragan de categoria 5, cu rafale de vânt de până la 257 km/h, pe măsură ce se deplasează lent spre vest prin Marea Caraibelor. Specialiștii avertizează că uraganul ar putea deveni cel mai puternic care a lovit vreodată Jamaica, depășind recordul deținut de uraganul Gilbert din 1988.
Traversarea extrem de lentă – doar 8 km/h în ultimele zile – sporește riscul de precipitații catastrofale. Se așteaptă între 200 și 400 mm de ploi până marți seara, iar în unele zone se pot înregistra chiar 1.000 mm, echivalentul precipitațiilor dintr-un an întreg în capitale europene precum Londra sau Paris.
Centrul Național pentru Uragane din SUA avertizează asupra unor „daune extinse la infrastructură, întreruperi prelungite de curent și comunicații și izolarea comunităților”, cu inundații rapide și alunecări de teren care pot pune vieți în pericol.
Toate aeroporturile din Jamaica au fost închise duminică, iar autoritățile au emis ordine obligatorii de evacuare pentru mai multe comunități de coastă, inclusiv zone din Kingston. „Nu ieșiți din adăposturile sigure”, a transmis luni dimineață NHC.
Potrivit ABC News, impactul uraganului Melissa ar putea marca un moment de cotitură pentru Jamaica, cu efecte comparabile cu cele provocate de uraganele istorice Katrina, Sandy și Michael.
În sprijinul eforturilor de comunicare, compania SpaceX, prin rețeaua sa Starlink, a oferit asistență guvernului jamaican pentru menținerea conexiunilor în timpul și după trecerea furtunii.