MENIU

Avionul prăbuşit în Marea Neagră. Ruşii au găsit corpul pilotului şi alte 70 de fragmente umane

Corpul pilotului avionului militar rus care s-a prăbuşit duminică în Marea Neagră cu 92 de persoane la bord, Român Volkov, a fost recuperat de scafandri de pe fundul marii.

Am mai fost aduse la suprafaţă alte 70 de fragmente de cadavre, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de securitate pentru agenţia Tass.

"Atunci când au fost ridicate fragmente din fuzelaj, s-a mai găsit un cadavru. După ce a fost ridicat, cadavrul a fost identificat ca fiind al pilotului comandant al avionului Român Volkov, judecând după însemne", a declarat această sursă.

Au fost recuperate din mare 70 de bucăţi de cadavre, scrie Ziare.com.

Pe de altă parte, scafandrii au scos, luni, de pe fundul marii un fragment din partea de mijloc a fuzelajului, după ce au recuperat, anterior, mai multe fragmente mai mici, în largul staţiunii balneare Soci, de unde a decolat aeronava către Siria, a declarat un purtător de cuvânt al operaţiunii de căutare.

"Până acum, un fragment de patru metri din partea de mijloc a fuzelajului a fost scos de pe fundul marii", a spus purtătorul de cuvânt, care a adăugat că operaţiunile continuă.

Avionul militar decolase de la Soci, duminică dimineaţă, şi a dispărut de pe radar după circa 20 de minute. La bord erau 92 de oameni, dintre care 84 de pasageri, în principal membri ai corului Armatei Roşii, care urma să concerteze pentru militarii ruşi din Siria.

Până acum, se anunţase că au fost recuperate doar 13 cadavre. Mii de oameni din toată Rusia, inclusiv vreo sută de scafandri, participa la eforturile de căutare.