MENIU

Atacul chimic din Siria. Donald Trump anunţă că va lua o decizie în următoarele 24-48 de ore

Cruciada miliardarului Tom Steyer pentru a-l destitui pe Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a condamnat luni atacul chimic "atroce" care ar fi fost comis sâmbătă în Siria asupra unor "civili nevinovaţi" şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24-48 de ore, informează EFE şi Reuters.

Luând cuvântul la o reuniune a cabinetului, liderul de la Casa Albă a anunţat că discută cu şefii armatei şi va decide cu privire la cine anume a fost de vină pentru atac - dacă a fost Rusia, sau guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, sau Iranul sau toţi la un loc.

Potrivit Căştilor Albastre şi organizaţiei neguvernamentale Syrian American Medical Society, 48 de persoane şi-au pierdut viaţa şi câteva sute au suferit "dificultăţi respiratorii" sâmbătă după un atac chimic asupra oraşului Douma din enclava rebelă Ghouta de est, de lângă Damasc.

De asemenea, SUA au pus în circulaţie luni la ONU un proiect de rezoluţie prin care cer crearea unui nou "mecanism de anchetă independent al ONU" (UNIMI) privind recurgerea la arme chimice în Siria, potrivit acestui document obţinut de AFP.

Acest nou instrument de anchetă al ONU ar avea un mandat iniţial de un an, cu posibilitatea reînnoirii.

ONU nu mai are un organism de anchetă dedicat atacurilor chimice din Siria după dispariţia, la sfârşitul lui 2017, a JIM, un grup ONU-OIAC (Organizaţia pentru Interdicţia Armelor Chimice) al cărui mandat nu a mai fost înnoit ca urmare a mai multor veto-uri ruse.

Noul proiect de text american se doreşte a fi o combinaţie între două texte antagoniste datând din martie - unul american şi altul rus - care au circulat între membrii Consiliului de Securitate. Niciunul dintre cele două proiecte nu a avut urmări: primul a stat sub ameninţarea unui veto rus, iar al doilea nu a întrunit minimum de nouă voturi necesare pentru a fi adoptat.

Noul text propus de SUA reia mai multe paragrafe asupra cărora au căzut de acord cei 15 membri ai Consiliului de Securitate şi conţine modificări solicitate de Rusia, o susţinătoare a regimului sirian.

Punerea în circulaţie a noului text american survine cu câteva ore înaintea unei reuniuni de urgenţă privind Siria în Consiliul de Securitate, convocată pentru orele 19:00 GMT, la solicitarea a nouă ţări - Coasta de Fildeş, Franţa, Kuweit, Marea Britanie, Olanda, Peru, Polonia, Statele Unite şi Suedia - după informaţiile unor organizaţii neguvernamentale, difuzate sâmbătă, despre un atac chimic asupra oraşului Douma din enclava rebelă Ghouta de est, de lângă Damasc. Potrivit Căştilor Albastre şi organizaţiei neguvernamentale Syrian American Medical Society, 48 de persoane ar fi pierit în atacul de sâmbătă şi câteva sute au suferit "dificultăţi respiratorii".

Mai multe articole despre:
SUA ONU Statele Unite Donald Trump arme chimice