MENIU

Amnesty Internațional: Cel puțin 100 de morți în protestele din Iran

De mai multe zile au loc proteste masive de stradă în Iran. Declanșatorul crizei a fost decizia regimului de la Teheran de a majora prețurile la motorină și benzină.

Peste 100 protestatari au fost probabil uciși în protestele din Iran declanșate vineri împotriva creșterii prețurilor la carburanți, a spus marți Amnesty Internațional, denunțând folosirea de ”forțe letale” împotriva adunărilor ”pașnice”.
 
”Cel puțin 106 protestatari din 21 de orașe au fost ucise, potrivit unor informații credibile”, a indicat ONG-ul care apără drepturile omului într-un comunicat. ”Bilanțul real ar putea fi mult mai mare, cu informații care sugerează că până la 200 (de persoane) au fost ucise”. 
 
Trei agenţi ai forţelor de ordine iraniene au fost ucişi cu armă albă de 'rebeli' în apropiere de Teheran, au relatat în noaptea de luni spre marţi agenţiile locale de presă Isna şi Fars, potrivit AFP.

Una din victime, identificată ca Mortéza Ebrahimi era ofiţer în cadrul Gardienilor Revoluţiei, iar celelalte două - Majid Cheikhi şi Mostafa Rézai - erau membri ai Bassidj, corpul de voluntari islamişti, notează cele două agenţii de presă iraniene, citând un comunicat al unei filiale locale a Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran.

'Rebelii i-au ucis pe cei trei bărbaţi cu arme albe după ce i-au încercuit într-o ambuscadă' în provincia Teheran, la vest de capitală, indică Fars şi Isna, fără a preciza locul incidentului.

Potrivit Fars, în familia lui Ebrahimi venise pe lume recent 'cel de-al doilea copil', iar Cheikhi şi Rezai aveau 22 şi respectiv 33 de ani.

Funeraliile celor trei au fost anunţate pentru miercuri.

Conform televiziunii de stat, o 'ceremonie de adio' pentru două dintre victime va avea loc marţi după-amiază la Teheran.

De vineri seara, numeroase localităţi din Iran sunt afectate de revolte izbucnite la câteva ore după ce autorităţile au anunţat creşterea preţului la benzină.
Mai multe articole despre:
iran proteste iran