MENIU

ALERTĂ cu bombă falsă la Aeroportul Chişinău! Ce recompensă a cerut cel care a trimis ameninţarea

Alertă cu bombă falsă, marţi, la Aeroportul Chișinău. O persoană deocamdată necunoscută a trimis un email în care susţinea că a plasat un dispozitiv exploziv în aeroport şi cerea 1 milion de ruble.

UPDATE 17.40. Poliţia de Frontieră din Chişinău a anunţat că alarma cu bombă s-a dovedit a fi falsă. În prezent, se întreprind toate măsurile de rigoare pentru a identifica și reține persoana care a amenințat aeroportul. Punctul de trecere ”Aeroportul Internaţional Chişinău” activează în regim normal.

UPDATE 17.30. Toți membrii personalului și călătorii care se aflau în clădire au fost evacuați. Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost temporar stopată, astfel, unele curse vor fi efectuate cu întârziere, informează Realitatea.md. Potrivit Poliției de Frontieră, email-ul a fost primit la ora 15:30. Individul care a trimis email-ul respectiv a cerut recompensă de un milion de ruble.

Potrivit primelor informații, este vorba de un bagaj suspect descoperit în terminalul Aeroportului. 

Personalul și călătorii sunt evacuați în aceste momente.

La centru de apel a venit un email potrivit căruia o bombă a fost plasată la Aeroport. Autorul mesajului a cerut ca banii să fie transferaţi printr-un terminal de plată electronică. Mai mult, autorul mesajului anunţă că va detona bomba dacă nu va fi efectuată plata.

Poliţia refuză să specifice câţi bani se cer.

Mai multe articole despre:
alertă cu bombă Aeroportul Chişinău