MENIU

Alegeri America. Bloomberg s-a retras din cursă după un dezastruos „Super Tuesday”

Mike Bloomberg se retrage din cursa de la Casa Albă Foto: CNN

Miliardarul american Michael Bloomberg a anunţat că se retrage din cursa pentru Casa Albă a democraților și că îl va susține în continuare pe fostul vicepreşedinte Joe Biden.

 

Miliardarul american Michael (Mike) Bloomberg a anunţat miercuri, a doua zi după rezultatele decepţionante din aşa-numita "Super Tuesday", retragerea sa din alegerile primare democrate şi faptul că îl va susţine în continuare pe fostul vicepreşedinte Joe Biden, relatează AFP, citată de Agerpres.

„În urmă cu trei luni mi-am depus candidatura în alegerile prezidenţiale pentru a-l învinge pe Donald Trump. Astăzi, mă retrag din cursă din acelaşi motiv - a-l învinge pe Donald Trump - pentru că a devenit clar în opinia mea că, dacă aş continua, ar fi mai dificil să ajung la acest rezultat”, a precizat el într-un comunicat.

Bloomberg a adăugat că îl va susţine în cursa pentru învestitura democrată pe Joe Biden, care reprezintă ca şi el aripa moderată a Partidului Democrat, estimând că fostul vicepreşedinte este acum cel mai bun candidat pentru a-l înfrunta pe Donald Trump în noiembrie.

„Îl cunosc pe Joe de foarte mult timp. Îi cunosc decenţa, onestitatea şi angajamentul său pentru cauze atât de importante pentru ţara noastră”, a spus fostul primar din New York, în vârstă de 78 de ani.

Intrat tardiv în campanie, Mike Bloomberg a optat pentru o strategie inedită de a nu participa la voturile din primele patru state, care şi-au exprimat opţiunea înainte de „Super Tuesday”.

Omul de afaceri new-yorkez, care se află printre cei mai bogaţi zece oameni de pe planetă, a folosit fără rezerve imensa sa avere personală pentru a finanţa spoturi publicitare şi echipe de campanie în teren.

Aceste investiţii au părut să dea roade la început, aducându-l pe locul al treilea în sondajele naţionale, dar el a ieşit slăbit din două dezbateri televizate în luna februarie.

Criticat de Donald Trump, un alt miliardar new-yorkez, şi ţinta atacurilor repetate din partea rivalilor săi democraţi, Mike Bloomberg a înregistrat marţi rezultate foarte decepţionante în "Super Tuesday", necâştigând în niciunul dintre cele 14 state în care s-a votat, mai notează AFP.

„Sunt extraordinar de mândru de campania pe care am avut-o”, a scris el în comunicatul în care îşi anunţă retragerea.

„Mini Mike Bloomberg tocmai s-a retras din cursa pentru preşedinţie”, a reacţionat imediat pe Twitter Donald Trump.

„Aş fi putut să-i zic de mult timp că nu face o afacere, ar fi economisit un miliard de dolari, adevăratul cost (al campaniei sale)”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

„Acum îşi va injecta banii în campania lui Joe Somnorosul, pentru a-şi salva imaginea. Nu o să meargă”, a mai scris Trump.