MENIU

60 morți într-un raid rusesc asupra unei închisori al-Qaida din Siria

Aproape 60 de persoane au murit sâmbătă într-un raid al aviației ruse ce a vizat o clădire unde se află o închisoare a rețelei jihadiste Al Qaida în nord-vestul Siriei, țară sfâșiată de aproape cinci ani de un război devastator, a anunțat un ONG citat de AFP, citată de Agerpres.

Bilanțul raidului rus contra unei clădiri utilizate de Frontul Al-Nosra, filiala siriană Al Qaida, ca închisoare la Maaret al-Noomane a continuat să crească, potrivit Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), care a vorbit despre 57 de morți în timpul serii.

Orașul Maaret al-Noomane se află pe ruta Damasc — Alep și este controlat de rebeli de la finele anului 2012.

"Bilanțul a urcat la 57 de morți, dintre care 21 de civili inclusiv un copil și două femei, 23 de combatanți Al-Nosra, 6 rebeli și șapte deținuți", a precizat ONG-ul, adăugând că "30 de răniți sunt în stare critică".

Centrul de detenție se află în apropierea unei piețe în acest oraș controlat de rebeli și Al-Nosra în provincia Idleb (nord-vest).

Rusia a intervenit la sfârșitul lunii septembrie în conflict pentru a veni în ajutorul trupelor regimului confruntate cu rebeli și jihadiști. La sfârșitul lunii decembrie, OSDO a afirmat că loviturile ruse au făcut în trei luni 2.371 de morți, dintre care aproape o treime civili, amintește France Presse.

Mai multe articole despre:
Siria raid închisoare Al Qaida