MENIU

Zegrean, preşedintele CCR: Nu am vrut să atacăm SRI, am vrut ca textul legii să fie clar

Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a declarat marți că decizia CCR privind interceptările nu este un atac la adresa SRI ori a altcuiva, ci s-a dorit o clarificare a textului de lege, care a fost considerat "nepredictibil și neclar".

"Având în vedere textul de lege din articolul 42 alin. 1 din Codul de procedură penală care a fost introdus în 2014 (...) o sintagmă acolo care spune "și alte instituții specializate ale statului", noi am căutat în toată legislația să vedem care sunt alte instituții specializate ale statului care fac activitate de urmărire penală, ori nu am găsit așa ceva. Deci, textul a fost considerat nepredictibil, neclar și de aceea a fost declarat neconstituțional. Nu am vrut să atacăm nici SRI-ul, nici pe altcineva. Pur și simplu, am vrut ca textul să fie clar", a spus Zegrean la TVR 1.

El a arătat că, prin prisma respectivei decizii, nu există pericolul ca vreo persoană anchetată să scape de răspundere, dacă este vinovată, punctând că judecătorul este cel care apreciază asupra probelor.

Totodată, președintele CCR a precizat, răspunzând unei întrebări, că Parlamentul răspunde "extrem de rar" la solicitările de puncte de vedere, relatează Agerpres.

Mai multe articole despre:
SRI interceptări Augustin Zegrean CCR