MENIU

Viorica Dăncilă, atac la Iohannis după scandalul cu Bănilă: ”Nu trebuie să intervenim în Justiție”

Premierul Viorica Dăncilă a participat, marţi la deschiderea noului an universitar de la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, institut pe care l-a absolvit în anii ”80.

La declarații, premierul a făcut referiri la discursul președintelui Klaus Iohannis, despre care spune că se află în campanie electorală și de aceea numește ”turneu” vizita sa în SUA.

Premierul Viorica Dăncilă este de părere că solicitarea președintelui Klaus Iohannis ca șeful DIICOT să demisioneze face parte dintr-un discurs de campanie și a spus că, dacă vrea să ia măsuri care vizează Ministerul de Interne, în primul rând trebuie să numească ministrul.

”E mai ușor să te uiți în grădina altuia decât în grădina proprie. Eu nu fac turnee, de fiecare dată am semnat un acord, am impulsionat relațiile comerciale. Este cel puțin ciudat ce spune domnul președinte. Dacă îmi amintesc eu bine, când a fost cazul Caracal de care domnul președinte și-a amintit după 3 luni, dânsul a fost în vacanță, eu am venit și am luat măsuri. Nu trebuie să folosească o tragedie ca temă de campanie”, a spus Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă e mulțumită de modul cum a condus Felix Bănilă ancheta în cazul Caracal, premierul a spus că din punctul său de vedere nu trebuie să se intervină în justiție. ”Trebuie făcută o analiză. Este foarte ușor să ieși și să ceri demisia cuiva. Nu este momentul să vorbim despre o temă de campanie. Dacă eu făceam asta, era mare scandal. Eu cred că nu trebuie să intervenim în justiție”, a spus aceasta.

Cât despre moțiunea de cenzură, Dăncilă spune că știe că aceasta va fi depusă, dar e convinsă că nu va trece, pentru că sunt oameni responsabili în Parlament, iar cei care au depus moțiunea nu au venit cu alternativă. Ea spune că nu vor fi pesediști care vor vota moțiunea.

Mai multe articole despre:
null