MENIU

Prețurile cresc în zona euro. Inflația dă peste cap prognozele specialiștilor

<p>Inflaţia erodeaza consumul</p>

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas la 0,2% în luna decembrie 2015, acelaşi nivel cu cel înregistrat în luna noiembrie 2015, arată o estimare preliminară publicată marţi de Oficiul european de statistică (Eurostat).

Este pentru a treia lună consecutiv când inflaţia în zona euro este una pozitivă, dar cu toate acestea creşterea preţurilor este mai mică decât estimau analiştii, care mizau pe o creştere modestă până la 0,3%, scrie Agerpres.

Potrivit Eurostat, în ultima lună a anului trecut cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la alimente, alcool şi ţigări, care au consemnat o creştere de 1,2%, comparativ cu un avans de 1,5% în luna noiembrie, precum şi la servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1,1%, faţă de creşterea de 1,2% înregistrată în luna noiembrie. În schimb, preţurile la energie au înregistrat o scădere anuală de 5,9%, comparativ cu un declin de 7,3% înregistrat în luna noiembrie.

Anterior, Eurostat a informat că în luna noiembrie a anului trecut 12 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au înregistrat o inflaţie negativă, iar România avut a doua inflaţie negativă din UE (minus 0,9%), fiind devansată doar de Cipru (minus 1,5%).

Banca Centrală Europeană mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%. Însă inflaţia în zona euro a fost sub această ţintă încă de la începutul lui 2013 iar anul trecut a coborât chiar şi în teritoriul negativ în condiţiile în care preţul petrolului s-a redus semnificativ.

Pentru a stimula inflaţia BCE a demarat o serie de măsuri de stimulare în cursul anului trecut. Începând din luna martie 2015 BCE achiziţionează lunar obligaţiuni suverane ale statelor din zona euro şi bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro.

Conform calendarului iniţial, aceste achiziţii urmau să se deruleze până în luna septembrie 2016. Însă la şedinţa de politică monetară din luna decembrie BCE a decis să extindă programul de achiziţii de obligaţiuni, prin prelungirea duratei acestui program, până la finele lunii martie 2017, şi lărgirea paletei de titluri pe care le va achiziţiona, prin includerea de obligaţiuni municipale şi regionale.

Mai multe articole despre:
inflaţie zona euro inflaţie zona euro