USR acuză PSD că guvernează țara în interesul infractorilor
Recursul compensatoriu, care a lăsat mii de infractori pe străzi, este protejat în continuare de PSD, iar asta nemulțumește USR.
Recursul compensatoriu, legea controversată care a eliberat mii de infractori din închisori, a fost discutat în Comisia juridică din Camera Deputaților. În timp ce deputații USR și PNL au cerut abrogarea de urgență, aleșii pesediști au solicitat un punct de vedere de la Ministerul Justiției și de la CSM.
USR solicită celor de la PSD să răspundă la două întrebări.
”Astăzi, în Comisia juridică a Camerei Deputaților, PSD a amânat, din nou, dezbaterea proiectului USR de abrogare a Legii recursului compensatoriu.
De fiecare dată când a fost vorba de abrogarea legii care a scos pe străzi aproape 20.000 de infractori, social-democrații au invocat condițiile de detenție din închisori.
În aceste condiții, la aproape trei ani de la preluarea puterii, solicităm PSD să răspundă la următoarele întrebări:
❌ Câte proiecte pentru modernizarea închisorilor existente a făcut?
❌ Câte proiecte pentru construcția unor noi centre de detenție a realizat?
În absența unor răspunsuri concrete și imediate, nimeni nu se va mai îndoi că PSD întreține subiectul condițiilor precare de detenție și guvernează țara în interesul infractorilor și nu al românilor cinstiți”.