MENIU

Una dintre fostele soții ale lui Mandela îi contestă testamentul

Una dintre fostele soții ale lui Mandela îi contestă testamentul

Winnie Madikizela-Mandela, a doua soție a fostului președinte sud-african Nelson Mandela, contestă testamentul acestuia, reclamând în justiție dreptul de proprietate asupra casei familiei din Qunu, zonă rurală din sud-estul țării, scrie marți ziarul local Daily Dispatch preluat de DPA.

Casa ar fi trebuit să fie moștenită de Madikizela-Mandela și de fiicele sale, deoarece aceasta încă era căsătorită cu Mandela la momentul cumpărării, susțin avocații acesteia în scrisoare.

Madikizela-Mandela, care a divorțat de acesta în 1996, nu a primit nimic de la fostul soț, la citirea testamentului, la începutul acestui an.

Lider al luptei anti-apartheid și primul președinte de culoare al țării sale, Nelson Mandela a murit la 5 decembrie anul trecut, la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte a fost căsătorit de trei ori, din aceste căsătorii rezultând trei fete, 17 nepoți și 13 strănepoți.

Mai multe articole despre:
Mandela TESTAMENT MANDELA