MENIU

Un tânăr din Ucraina a cerut protecția statului român. Rătăcea pe străzile Buzăului

Un tânăr din Ucraina a cerut protecţia statului român

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au preluat duminică de la polițiștii buzoieni un cetăţean ucrainean, pe care l-au depistat pe străzile Buzăului.

Tânărul nu deţinea asupra sa niciun document de identitate sau de călătorie. Ucraineanul a invocat tensiunile din țara sa și a cerut protecția statului român, scrie stiridebuzau.ro.

Cetățeanul străin a fost oprit, duminică, în jurul orei 11.00, pe strada Transilvaniei, de o patrulă de siguranță publică de la Poliția Municipiului. În urma verificărilor efectuate şi a audierii acestuia, identitatea persoanei a fost stabilită declarativ, rezultând că este cetăţean ucrainean în vârstă de 18 ani.

Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că ucraineanul se afla de mai multă vreme în țara noastră, cunoaște parțial limba română și că înainte de a sosi în România, a stat o vreme în Franța. Din verificările în baza de date a Interpol reiese că nu a săvârșit vreo ilegalitate.

"Având în vedere cele constatate şi faptul că acesta şi-a manifestat voinţa de a solicita protecţia statului român, cel în cauză a fost condus sub escortă la Direcţia de Azil şi Integrare aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea derulării procedurii de azil. În perioada următoare, persoana în cauză va parcurge procedurile prevăzute de legislaţia în vigoare în materie de azil şi poate beneficia de cazare în cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Bucureşti", se arată într-un comunicat de presă al Biroului de Imigrări Buzău.

Mai multe articole despre:
Ucraina imigrări tensiuni Ucraina