MENIU

Un oligarh rus cumpără România bucată cu bucată

Grupul austriac CA Immo, unul dintre cei mai mari proprietari de clădiri de birouri din România, vizează achiziţia unor noi clădiri de birouri generatoare de venituri, similare cu cele pe care le deţine deja pe piaţa locală. Investitorul aşteaptă, însă, noi dezvoltări, deoarece opţiunile actuale sunt limitate.

„Ne-am schimbat strategia şi singura clasă de active în care mai investim sunt birourile şi doar în capitale. Vrem să ne dezvoltăm în România şi prin alte achiziţii, pentru că imobilele noastre sunt aproape 100% închiriate. Ne interesează, în principal, clădiri de birouri care generează deja venituri, doar de clasa A şi comparabile cu imobilele pe care le avem deja în portofoliul local. Noi păstrăm proprietăţile pe termen lung, spre exemplu avem Europe House de 13 ani, deci nu le vindem, dar tot trebuie să ţinem cont de o oportunitate de exit“, a declarat Hedwig Höfler, director de investiţii pe Europa Centrală şi de Est în cadrul CA Immo, scrie capital.ro.

Strategia de investiţii a austriecilor s-a schimbat în toamna anului trecut, după intrarea în acţionariatul companiei a milionarului rus Boris Mints. El a achiziţionat în octombrie 2014, prin intermediul companiei sale O1 Group, un pachet de acţiuni de la UniCredit Bank Austria pentru 295 mil. euro. Tranzacţia i-a adus 16,35% din CA Immo. Într-o tranzacţie ulterioară, încheiată în februarie anul acesta, Boris Mints a mai cumpărat 9,65% din acţiunile companiei, în urma unei tranzacţii de circa 180 mil. euro. Astfel, oligarhul rus a devenit principalul acţionar al CA Immo, cu o participaţie de 26%, în urma unor investiţii cumulate de 475,2 mil. euro.

Boris Mints intenţionează să îşi mărească expunerea pe CA Immo. „Este o tendinţă care se poate observa la mulţi investitori ruşi care îşi plasează resursele financiare în proprietăţi din Europa“, explică Höfler.

Mai multe articole despre:
România investiţii oligarh rus