MENIU

Un jurnalist din Iordania a fost arestat după ce a publicat informații legate de vaccinarea Covid-19. Ce acuzații i se aduc

Un jurnalist din Iordania a fost arestat după ce a publicat informații legate de vaccinarea Covid-19

Un jurnalist iordanian a deranjat autoritățile după ce a publicat pe site-ul său informații legate de vaccinarea împotriva noului coronavirus. În articolul respectiv, acesta a scris că vaccinul a ajuns în țară și că mai mulți oficiali guvernamentali au primit prima doză, deși, oficial, se știa că va fi disponibil la începutul anului viitor. Parchetul susține că ”a pus în pericol securitatea țării”. 

”Procurorul de pe lângă Curtea de Securitate a Statului a ordonat, joi, arestarea jurnalistului Jamal Haddad, editor al site-ului de ştiri AlWakaai (în arabă, ”Evenimentele”), pentru că a scris că responsabili guvernamentali au fost vaccinaţi anti-COVID-19”, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, sub rezerva anonimatului, citată de Agerpres. 

Articolul respectiv, cu titlul ”Și cu poporul cum rămane?”, a fost publicat marți. Jurnalistul se întreba dacă vaccinul a ajuns în secret în țară, în contextul în care, potrivit informațiilor pe care le deține, primiseră deja prima doză mai mulți oficiali guvernamentali. 

Autoritățile sanitare din Iordania au aprobat la jumătatea lunii utilizarea vaccinului anti-Covid produs de Pfizer/BioNTech. Miercuri însă, secretarul general pentru probleme epidemiologice din Ministerul Sănătăţii, Waël Al Hayajneh, a anunțat că vaccinul va ajunge în țară la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie. 

Ziua următoare, jurnalistul a fost arestat pentru 15 zile, în așteptarea procesului, fiind acuzat că ”a pus în pericol securitatea ţării”. Informațiile publicate de aceste au provocat o revoltă în rândul populației.  

Bilanțul epidemiei din Iordania depășește 285.000 de cazuri Covid-19 și 3.711 decese.