MENIU

Un cunoscut artist de muzică populară și președinte de consiliu județean a intrat în vizorul DNA. Percheziții de amploare într-un dosar de corupție și spălare de bani

Un cunoscut artist de muzică populară a intrat în vizorul DNA

Direcția Națională Anticorupție desfășoară o amplă operațiune în mai multe județe din țară, într-o anchetă care vizează suspiciuni de corupție și spălare de bani legate de achiziții publice realizate la nivelul unor consilii județene. Procurorii au descins în zeci de locații, într-un dosar complex care se întinde inclusiv în afara României, în baza unui ordin european de anchetă.

Percheziții în 69 de locații din mai multe județe și din străinătate

Potrivit datelor oficiale transmise de DNA, procurorii Serviciului teritorial Cluj derulează cercetări în trei cauze penale distincte, care vizează posibile fapte de corupție, infracțiuni asimilate acestora și spălare de bani, în perioada 2022 – prezent.

În total, au fost emise mandate pentru percheziții în 69 de locații din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și din municipiul București. Sunt vizate atât instituții publice, cât și domicilii ale unor persoane fizice și sedii ale unor operatori economici.

În paralel, anchetatorii desfășoară acțiuni similare și pe teritoriul Franței, în cadrul cooperării judiciare internaționale.

Funcționari publici și nume din administrație, în atenția anchetatorilor

Surse citate de Mediafax indică faptul că printre persoanele vizate de investigație s-ar număra și Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj și lider al PNL în județ. Acesta este membru al Biroului Executiv al formațiunii politice, reprezentând regiunea Nord-Vest.

În același timp, ancheta ar viza și funcționari implicați în derularea procedurilor de achiziții publice la nivelul consiliilor județene investigate.

Descinderi DNA la CJ Bistrița-Năsăud. Radu Moldovan, după audieri: „Au luat documente și laptopul. Nu știu detalii despre dosar”

În ziua declanșării perchezițiilor, acesta ar fi fost prezent la București, la sediul partidului, unde s-a aflat alături de Ilie Bolojan, potrivit acelorași surse.

Comunicatul DNA: suspiciuni de corupție și spălare de bani

Direcția Națională Anticorupție a confirmat oficial desfășurarea perchezițiilor și a precizat că investigațiile vizează posibile fapte de corupție și infracțiuni asimilate acestora, precum și spălare de bani, în legătură cu achiziții de lucrări de utilitate publică.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 - prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv spălare de bani, în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj.

De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfășoară activități de percheziție domiciliară și pe teritoriul statului francez. Acestea au loc cu sprijinul Direcției Naționale Anticorupție-Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Alba Iulia, Brașov, Iași, Oradea, Pitești, Suceava și Timișoara, EUROJUST, I.P.J. Alba, I.P.J. Cluj și I.P.J. Maramureș, S.R.P.T. Cluj-Napoca, precum și a Jandarmeriei Române.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, transmite DNA.

Ancheta continuă

Procurorii anticorupție au precizat că, în funcție de evoluția anchetei și de împrejurările procedurale, vor fi oferite informații suplimentare publicului.

În acest moment, cercetările sunt în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală decizie definitivă a instanței.

Cutremur în PSD Bistrița-Năsăud: Radu Moldovan a demisionat după perchezițiile DNA. Cine îi ia locul la conducere