MENIU

Un copil de 4 ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Capitală. Victima, transportată de urgență la spital

Sursa foto: Arhivă

Un incident grav a avut loc, joi după-amiază, în Capitală. Un copil de 4 ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe de pe strada Oltina, Sector 5.

Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 19 Poliție a fost sesizată joi, în jurul orei 16:00, cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul 3 al unui imobil, a transmis Poliția Capitalei.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și echipaj de prim ajutor, iar minorul a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma evaluării medicale de la fața locului, victima este conștientă, prezintă politraumatisme, urmând a fi transportată la Spitalul Clinic de Copii Marie Curie, potrivit Poliției București.

Potrivit Poliției Capitalei, în prezent sunt efectuate cercetări, de către Secția 19 Poliție, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

„În data de 19.05.2022, in jurul orei 16. 00, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 19 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul 3 al unui imobil. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, precum şi echipaj de prim ajutor”, se arată într-un comunicat al autorităţilor. 

Din primele informaţii, minorul se află în locuinţă împreună cu fratele său.


Mai multe articole despre:
copil ranit bucuresti