MENIU

Un brand de top îşi închide toate magazinele din România

Un brand de top îşi închide toate magazinele din România

Marks & Spencer a anunţat marţi că va începe consultări cu angajaţii săi cu privire la propunerile de închidere a celor şase magazine din România. Propunerile au fost elaborate de Marks & Spencer în urma unei analize cuprinzătoare a celor 466 magazine internaţionale ale sale, desfăşurată pentru a obţine o imagine clară a activităţii companiei în prezent şi a factorilor determinanţi ai rezultatelor.

Analiza a examinat performanţa şi potenţialul fiecăreia dintre pieţele internaţionale pe care Grupul este prezent. Aceasta a arătat că activitatea internaţională a Marks & Spencer poate fi grupată în două părţi: un segment care include operaţiunile realizate, ca model de afaceri, prin companii deţinute de Grup şi care înregistrează pierderi pe mai multe pieţe, şi o activitate profitabilă, desfăşurată în regim de franciză, care a înregistrat un profit de 87 milioane £ anul trecut.

Anul trecut, operaţiunile desfăşurate de grup prin companii aflate în proprietatea sa pe zece pieţe au înregistrat o pierdere de 45 milioane £ şi venituri de 171 milioane £, iar activităţile de pe unele pieţe au acumulat pierderi în ultimii cinci ani. Analiza a indicat că această situaţie este cauzată de o serie de factori, printre care portofoliul fragmentat de magazine deţinute şi dimensiunea redusă a afacerilor. În plus, există oportunităţi limitate de creştere pe aceste pieţe în viitor.

Marks & Spencer propune închiderea tuturor celor 53 magazine aflate integral în proprietatea sa pe aceste zece pieţe, inclusiv zece magazine în China şi şapte în Franţa, precum şi a magazinelor sale din Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia, Slovacia, Olanda, Belgia şi România, scrie capital.ro.

 

PROMOTIILE eMAG DIN ACEST MOMENT POT FI CONSULTATE AICI.


Mai multe articole despre:
magazine închidere Marks & Spencer