MENIU

Tudorel Toader, ameninţat cu închisoarea de la 1 la 5 ani

Federația Sindicatelor din Administratia Naţională a Penitenciarelor îl avertizează pe ministrul Justiţiei Tudorel Toader că "infracțiunea de comunicare de informații false se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani".

Sindicatele din penitenciare spun că, fără recursul compensatoriu criminalul de la Mediaș ar fi fost liberat condiționat în luna mai 2019. Informaţia contrazice afirmaţiile repetate ale PSD şi ale ministrului Justiţiei potrivit cărora crima de la Mediaş nu are nicio legătură cu recursul compensatoriu.

În data de 16 ianuarie 2019, Tudorel Toader informa opinia publică despre faptul că "autorul crimei de la Mediaș nu face parte din categoria celor care au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu".

O nouă dezinformare, spun sindicatele din închisori, din partea "celui care se face complice prin indolență și rea-voință motivată politic cu recidivistii recursului compensatoriu".

PNL îl acuză pe Tudorel Toader că "minte grosolan"

Angajaţii din sistem spun că, în realitate, în situația în care nu ar fi existat așa-numita lege a recursului compensatoriu, cel cunoscut drept criminalul de la Mediaș ar fi fost liberat condiționat în luna mai 2019, iar la termen în luna August 2021.

"O demonstrează fără echivoc dosarul de penitenciar al deținutului Rusu Marius, iar o simplă interogare a bazei de date demontează afirmațiile ministrului Toader.

Legea recursului compensatoriu, intrată în vigoare la data de 19.10.2017, a obligat administrația Penitenciarului Deva să-l analizeze pe deținutul Rusu Marius în comisia de liberare condiționată în data de 23.10.2017, acesta beneficiind, la momentul primei evaluări, de scăderea din pedeapsă a unui număr de 372 de zile de închisoare ca urmare a aplicării legii susamintite.

Această primă Comisie de liberare condiționată a hotărât, la acea dată, amânarea liberării deținutului Rusu Marius pentru o perioadă de 6 luni, din cauza naturii și gravității infracțiunii săvârșite, situației disciplinare și conduitei acestuia, urmând ca acesta să fie reanalizat, în data de 03.05.2018, dată la care a și fost propus Judecătoriei Deva pentru liberare.

Dacă nu ar fi existat legea recursului compensatoriu, criminalul de la Mediaș ar fi fost analizat în prima comisie de liberare condiționată a Penitenciarului Deva în luna Noiembrie 2018, iar în cea de-a doua comisie - dacă ar fi fost amânat pentru aceleași motive - în luna Mai 2019. Prin urmare, azi, Rusu Marius nu era in libertate, iar tânărul din Mediaș nu era ucis", se arată într+un comunicat de presă al Federaţiei sindicatelor din ANP.

Sorin Dumitrașcu, președinte atrage atenția că, din cei peste 14.000 de beneficiari ai recursului compensatoriu de până la acest moment, peste 70% vor recidiva într-un orizont de timp de 1 - 3 ani de la momentul actual.

Ceea ce înseamnă că, doar pentru primul an de aplicare, recursul compensatoriu va contribui la fenomenul infracționalității cu peste 10.000 de recidiviști din promoția Toader.

"Având în vedere dimensiunea acestui dezastru pentru siguranța cetățenilor și repetatele încercări de dezinformare a opiniei publice reamintim ministrului Toader că infracțiunea constând în "comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora" este sancționată cu închisoare de la 1 la 5 ani", mai spun sindicaliştii.

Mai multe articole despre:
tudorel toader recursul compensatoriu