MENIU

Tricotilomania, una dintre cele mai dure boli psihice. Simptome

Tricotilomania

Tricotilomania este dorinta patologica si obsesiva a unei persoane de a-si smulge parul si e considerata o afectiune rara, insa nu a fost studiata destul incat sa i se poata determina gradul de prevalenta in ansamblu.

Tricotilomania: Un studiu realizat pe un esantion de studenti a demonstrat ca aproximativ 0.6 % dintre oameni sufera de tricotilomanie, afectiune ce se caracterizeaza in principal prin actiuni repetate de smulgere a parului. Parul este cel mai adesea tras de la nivelul scalpului, insa se poate smulge din orice zona a corpului: din sprancene si gene, de pe maini si picioare sau chiar din zona pubiana. Din aceste cauze oamenii ce sufera de aceasta boala prezinta, in majoritatea cazurilor, zone intinse de chelie.

Tricotilomania: Simptome

Simptomele tricotilomaniei includ: smulgerea repetată a părului, ceea ce conduce la formarea de zone sensibile in care parul nu mai creste, senzaţia de tensiune resimtita in momentele dinainte sa isi smulga firele de păr sau atunci cand incearca sa rezista tentatiei, senzaţia de plăcere sau uşurare pe care o experimenteaza persoana în momentul în care îşi smulge părul, scrie psihodiagnoza.ro.

Tricotilomania: Diagnostic

Un diagnostic de tricotilomanie se pune atunci cand simptomele nu sunt cauzate de alte dereglari sau boli si incep sa ii provoace bolnavului un disconfort semnificativ, reprezentand o piedica in functionarea normala a individului.

In majoritatea cazurilor, cei care sufera de aceasta tulburare neaga si incearca sa ascunda efectele comportamentului pe care il practica asupra propriului corp, insa, deoarece isi smulg atat de mult par din cap, acest fapt este observat de cei din jurul lor, firul de par li se subtiaza foarte mult si pot ajunge chiar sa nu mai aiba gene si sprancene. Toate acestea pot duce la jena si la evitarea situatiilor sociale, a relationarii. In multe cazuri parul smuls este si ingerat, creand grave probleme digestive.

Unele persoane care sufera de aceasta afectiune pot nutri dorinta de a smulge parul altor persoane si uneori incearca, pe ascuns, sa faca acest lucru. Acestia smulg parul animalelor de casa, al papusilor sau smulg fire textile din obiecte vestimentare, pulovere de exemplu. Tricotilomaniei i se pot asocia si alte tulburari psihice, cum ar fi tulburarile afective, anxioase (tulburarea obsesiv-compulsiva), ale uzului de substante, tulburarile de comportament alimentar, chiar si intarzierea mintala.

Tricotilomania – tulburare de control a impulsurilor

Tricotilomania este clasificata ca fiind o tulburare de control a impulsurilor, din cauza faptului ca oamenii nu pot sa se opuna si nu reusesc sa controleze impulsul de a-si smulge parul. Aceasta afectiune se inscrie si in spectrul tulburarilor obsesiv-compulsive, cu care se aseamana mult, in special in privina caracterului compulsiv si repetitiv al actiunilor pe care le presupune. Printre bolile care se inscriu in categoria tulburarilor repetitive concentrate pe propriul corp se numara si rosul unghiilor, tulburarile de alimentati, dismorfofobia (teama patologica de a deveni diform) sau sindromul Tourette.

Terminologia auto-mutilarii repetitive

Cele mai des intalnite comportamente ale oamenilor car sufera de auto-mutilare compulsiva superficiala nu sunt periculoase, dar se pot agrava. Acestea sunt:

Tricotilomania – smulgerea parului
Tricofagia – ingestia de par
Dermatilomania – ciupirea pielii
Onicofagia – roaderea unghiilor

Tulburarea obsesiv-compulsiva si tricotilomania

Exista asemanari clare intre tricotilomanie si tulburarea obsesiv-compulsiva. Ambele afectiuni sunt caracterizate prin incapacitatea de a rezista impulsurilor si prin efectuarea unor actiuni repetitive pentru reducerea anxietatii. Cu toate acestea, intre cele doua tulburari exista multe diferente esentiale. Tulburarea obsesiv-compulsiva duce, de regula, la o deteriorare mai mare a capacitatii de functioare de zi cu zi si este asociata cu un nivel foarte ridicat de anxietate si depresie. Obsesiile si ritualurile sunt specifice obsesiv-compulsivilor. Cei care sufera de tricotilomanie de cele mai multe ori nu sunt constienti de ceea ce fac, pe cand obsesiv-compulsivii actioneaza in mod deliberat. In plus, smulgerea parului produce satisfactie, sentiment pe care cei cu tulburare obsesiv-compulsiv nu il experimenteaza. Diferenta majora intre cele doua tulburari o reprezinta faptul ca tricotilomania, desi este cauzata de anxietate, nu este o actiune constienta, pe cand obsesiv-compulsivii actioneaza constient pentru a-si reduce anxietatea.

Deloc surprinzator avand in vedere asemanarile dintre tricotilomanie si tulburarea obsesiv-compulsiva, multi oameni sunt diagnosticati cu ambele afectiuni. Un studiu recent arata ca 18% dintre persoanele ce sufera de tulburarea obsesiv-compulsiva au si tricotilomanie (si viceversa). Dintr-o alta cercetare, efectuata pe oamenii care isi smulg parul, reiese ca 83% sufera de tricotilomanie, 10% sunt obsesiv-compulsivi, 5% au suferit in trecut de aceasta afectiune, iar 18 procente sufera de obsesii care nu pot fi incadrate intr-un diagnostic.

Desi tricotilomania si tulburarea obsesiv-compulsiva sunt afectiuni separate, cu caracteristici particulare, s-a observat aparitia mai frecventa a tulburarii obsesiv-compulsive la rudele bolnavilor de tricotilomanie, deoarece aceste afectiuni se aseamana simptomatic si neurologic, iar cand una dintre ele apare, exista o sansa mai mare ca un membru al familiei sa o dezvolte pe cealalta.

Cauze ce favorizeaza aparitia tricotilomaniei

În privinta tricotilomaniei, motivele care conduc la aparitia bolii nu sunt bine stabiliti. Anumite opinii psihanaliste pun această afecţiune in carca lipsei sau separării de un om apropiat, dar sunt şi teoreticieni, mai ales behavioristi, care zic despre aceste comportamente ca sunt vicioase si originate in copilarie si se mentin cand inaintezi in varstă pentru ca de la inceput nu sunt percepute ca fiind nocive.

Cat despre explicatiile chimice, se considera ca o crestere a cazurilor de tricotilomanie poate fi provocata de numarul receptorilor pentru durere. Astfel ca o persoana cu hipoalgezie (care are mai puţini receptori pentru durere) poate dezvolta mai usor tricotilomanie.

Medicii specialişti fac o diferenţiere clară între diagnosticul de tricotilomanie şi cel care face referire la bolile obsesiv-compulsive (caz in care comportamentele repetitive apar ca rezultat al unei obsesii care se manifestă conform unor reguli ce trebuie aplicate fără abatere).

In perioada copilariei tricotilomania afectează ambele sexele în aceeaşi măsură. In cazul adulţilor insa s-a înregistrat un număr mai mare de femei ce sufera de aceasta afectiune.