MENIU

Tragedie uriașă în medicină! Sylvia Hoișie a murit - „Mama Polidinului”, poveste tulburătoare de viață

Tragedie uriașă în medicină! Sylvia Hoișie a murit - Povestea tulburătoare a „mamei Polidinului”

Doliu în medicina românească și mondială! „Mama Polidinului” s-a stins din viață marți. Comunitatea evreilor din Iași a anunțat decesul medicului Sylvia Hoișie.

Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului, prin care mii de vieți au fost salvate, a murit, la vârsta de 94 de ani. Cercetătoarea va fi înmormântată în Cimitirul Evreiesc din Iași.

„Cu profundă durere, Comunitatea Evreilor din Iaşi anunţă trecerea în eternitate a doamnei doctor Sylvia Hoisie. Om de o mare sensibilitate, profesionistă desăvârşită, find una dintre personalităţile care au inventat celebrul Polidin, leac ce a salvat multe vieţi. Supravieţuitoare a iadului din Transnistria, a reuşit să lupte cu foametea şi mizeria, împărtăşind lumii întregi acele orori”, a transmis Comunitatea Evreilor Iași.

Slujba de înmormântare a Sylviei Hoișie, cunoscută ca „mama Polidinului”, are loc vineri, 27 mai, la ora 11, la Cimitirul Evreiesc din Iaşi.

Sylvia Hoișie s-a născut în Câmpulung Muscel şi a supraviețuit Holocaustului. Ea a făcut parte din echipa care a inventat celebrul vaccin Polidin, în 1966.

În toamna anului 1941, s-a aflat printre cei aproximativ 1.800 de evrei din Câmpulung Moldovenesc îmbarcaţi în trenuri de vite şi deportaţi în Transnistria. Mulţi au murit  de foame, boli sau din cauza frigului, însă Sylvia Hoişie, care avea 14 ani atunci, s-a numărat printre supravieţuitori. După trei ani s-a întors în ţară, a studiat medicina la Iaşi şi a optat pentru Institutul Cantacuzino. Aici a început aventura vieții sale, care a propulsat-o alături de cei mai importanți oameni de știință ai vremii.

În anii 60, țări europene precum Franța, Germania, Elveția și chiar Polonia foloseau deja preparate imunostimulatoare, gândite pentru ca organismul să poată lupta cu o gamă largă de infecții bacteriene. Importată din străini, ideea a prins puternic la Iași și București, unde echipe de cercetători tineri s-au apucat de treabă. În fruntea lor era Sylvia Hoișie, considerată mama Polidinului.

„Această cercetare a fost de durată, uneori istovitoare. Am obţinut preparatul prin 1962-1963 şi apoi am început munca de cercetare pe animale de laborator: şoarece alb, cobai, iepuri. Cei de la Bucureşti aveau o tematică, noi, de la Iaşi, o altă tematică de investigat. Aşa am reuşit să observăm că preparatul poate să oprească o infecţie, mai ales infecţiile tractului respirator superior. (…) L-am testat pe noi. Ne-am injectat şase zile la rând câte 2 ml de Polidin şi toate reacţiile au fost bune. Şi aşa am primit dreptul de a-l produce“, povestea Sylvia Hoișie.

Polidinul a apărut pe piață în 1966, ca înlocuitor al Omnadinului - utilizat în perioada interbelică. Medicamentul inventat la Institutul Cantacuzino a fost produs până în 2012. El avea ca principal scop profilaxia. Mai precis - era utilizat ca tratament pentru stimularea rezistenței antiinfecțioase în cazuri ca: afecțiuni respiratorii, uro-genitale, arsuri și chiar în cazul gripei. Producţia lui a fost întreruptă, pentru că nu erau respectate standardele de cercetare din Uniunea Europeană.
 
„Era un preparat foarte bun, se dădea 3 luni la rând, câte 10 zile la rând, pentru a preveni bolile, răcelile care sut toamna și iarna”, spune cercetătoarea.

În primul an de pandemie, înainte de aprovizionarea cu vaccinurile anti-COVID-19, medicul Sylvia Hoișie, a declarat, în exclusivitate pentru Realitatea Plus, că suplimentul alimentar Orostim HV, pus în vânzare de Institutul Cantacuzino, poate fi un adjuvant foarte bun în tratamentul anti-COVID. Suplimentul se adresează în special persoanelor și copiilor cu infecții respiratorii, dar și celor din categoria a treia de vârstă, care au imunitate scăzută.

”Acest supliment este făcut de Institutul Cantacuzino. Filiala din Iași a institutului, în anii \"90, a prezentat acest preparat nu sub formă de supliment, ci de preparat medical. A fost testat pe animale și, după aceea, prezentat pentru bolnavi. Este un preparat imunostimulator, care are activitatea pe sistemul imunitar și poate fi un adjuvant foarte bun în tratamentul anti-Covid. Maladia COVID-19 distruge sistemul imunitar. El a fost, pe vremea când am lucrat eu, folosit în diferite infecții microbiene, mai ales acelea ale căilor respiratorii superioare, cu un efect preventiv. 
Am căutat în acea perioadă să facem un preparat care să fie ușor de folosit pentru că mai erau seringile care trebuiau fierte și numai gândul că trebuie să faci o injecție era total neplăcut. Preparatul s-a găsit aproape 20 de ani în comerț, până în 2010. Nu am avut reacții adverse nici la copii, nici la bătrâni”, a explicat medicul Sylvia Hoișie, la Realitatea PLUS, pe 2 decembrie 2020.