Ștefan Liiceanu: Cum se împart culpele în cazul creditelor în franci elvețieni?
BNE ne reamintește marele păcat al banking-ului din România: creditarea excesivă în valută mai puternică decât leul nostru, scrie Ștefan Liiceanu, pe contributors.ro.
"După cum mulți interesați în știrile economico-financiare știu, la jumătatea lunii ianuarie, Banca Națională a Elveției (BNE) a făcut valuri pe piețele financiare cu decizia de a lăsa francul să fluctueze liber față de euro, abandonând astfel intervențiile ei de a ieftini moneda națională în mod artificial, măsură pe care o adoptase în septembrie 2011. În acel an, criza europeană era în plină desfășurare și se specula că Grecia ar putea părăsi zona euro. Incertitudinea față de viitorul comunității europene era la punct de fierbere și, natural, investitorii, de la fonduri speculative până la bănci, s-au debarasat de euro în favoarea altor valute, mai ales a francului elvețian, ceea ce evident a dus la o apreciere drastică a francului față de euro.
Această realitate este limpede oglindită în evoluția cursului valutar franc/euro de-a lungul timpului, prezentată în graficul 1 de mai sus. Astfel, de la începutul anilor 2000 și până la criza financiară din 2007-2008, cursul franc/euro a fost relativ stabil, în jurul unei medii de 0.7 euro pe un franc. Însă, odată cu colapsul băncii Lehman Brothers în septembrie 2008 și cu agravarea crizei, francul a început să se scumpească față de euro la pas accelerat până când, în august 2011, cele două valute tranzacționau la paritate. Cu alte cuvinte, francul se apreciase în aproape patru ani cu peste 40%, o situație care exaspera exportatorii elvețieni ale căror mărfuri deveniseră astfel prea scumpe pe piețele externe, în timp ce turiștii elvețieni se bucurau de vacanțe mult mai ieftine peste hotare".
Mai multe, pe contributors.ro.