MENIU

Surpriza anunțată de șeful CNADNR despre autostrada Comarnic-Brașov

Un nou plan pentru Comarnic-Brasov

Autostrada Comarnic-Brașov ar putea fi realizată, în cele din urmă, tot prin metoda concesionării, anunță șeful de la Autostrăzi, Narcis Neaga, la doar câteva luni după ce a picat a treia tentativa de concesionare a celor 58 de kilometri de autostradă către consorțiul Vinci-Aktor-Strabag.

Compania de Drumuri și Autostrăzi ia în calcul varianta concesionării părții din mijloc a autostrăzii pe Valea Prahovei, după ce vor fi realizate capetele de la Brașov și Comarnic și va exista și un studiu de fezabilitate bine făcut care să arate costurile exacte ale lucrării pe porțiunea cea mai dificilă.

"Am să vă explic de ce am pornit mai repede, de ce am dat drumul la capete. Am plecat pe finanțarea de la buget, în prima fază, pe capetele Comarnic-Brașov pentru că sunt cele mai ușor de făcut. În același timp, am reactualizat SF-ul pentru partea de mijloc pentru că acolo este cheia. În discuțiile pe care le-am avut cu Banca Europeană de Investiții (BEI) și Banca Europeană pentru Dezvoltare Regională (BERD) au zis: "Dacă începeți capetele, dacă faceți un SF bun pe mijloc, putem discută de o concesiune pe întreagă autostradă", a explicat Narcis Neaga, șeful CNADNR, potrivit Hotnews.ro.

Potrivit acestuia, dacă nu va exista un Studiu de Fezabilitate bun pentru partea de mijloc, BEI și BERD nu reiau discuțiile pentru varianta concesionării.

"Există posibilitatea să fie o nouă concesiune. CNADNR vrea deocamdată să înceapă capetele și să aibă un studiu de fezabilitate bine făcut pe partea de mijloc, să vedem cât costă în realitate această autostradă. După decidem împreună cu finanțatorii", a mai spus Neaga.

Alte soluții pe lângă varianta concesionării sunt finanțarea de la buget sau fondurile europene. Concesionarea ar presupune construcția mijlocului plus operarea și întreținerea întregii autostrăzi.

Compania de Drumuri și Autostrăzi a anunțat în luna iulie că a fost inițiată procedura de licitație deschisă pentru 10,3 km din autostrada Comarnic-Brașov. CNADNR a precizat că două tronsoane (Comarnic-Predeal și Predeal-Cristian) vor fi construite cu bani de la buget.

Primul tronson de 4 km va costa 166,8 milioane lei fără TVA, în timp ce statul va scoate din buzunar 149,8 mil. lei fără TVA pentru al doilea tronson de 6,3 km.

Durata contractului aferentă celor două loturi este de 72 luni din care 24 luni perioada de proiectare și execuție și 48 luni perioada de garan ție a lucrărilor.

În luna iunie, contractul de concesiune prin care urma să fie realizată autostrada Comarnic - Braşov a fost anulat. Compania Naţională de Drumuri a întocmit un raport prin care constată că firmele desemnate să realizeze şoseaua de 60 de kilometri nu au găsit surse de finanţare.

Cele mai dificile tronsoane şi deci şi cele mai scumpe sunt Posada - Azuga şi Azuga - Surduc, unde pentru realizarea fiecărui kilometru s-ar putea cheltui aproape 22 milioane de euro.

Mai multe articole despre:
Comarnic - Braşov autostrada Comarnic-Braşov