MENIU

Sfârșit cumplit pentru o bătrână: a murit în urma unui incendiu uriaș, iar soțul a fost dus de urgență la spital

O femeie în vârstă de 70 de ani și-a pierdut viața, miercuri, într-un incendiu care a cuprins locuința familiei din localitatea Gostinari, județul Giurgiu. Soțul ei, în vârstă de 73 de ani, a suferit arsuri pe mai multe zone ale corpului și a fost transportat de urgență la spital.

Flăcările au izbucnit în locuință

Alarma a fost dată de vecinii care au observat focul izbucnind în casă. Potrivit pompierilor, incendiul a pornit din interior și s-a extins rapid, cuprinzând mare parte din locuință înainte ca salvatorii să ajungă.

La intervenție au participat echipaje din cadrul Stației Colibași, precum și Punctele de Lucru Greaca și Călugăreni, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și una SAJ.

Femeia, imobilizată la pat, a fost găsită decedată de pompieri. Soțul său a încercat să o salveze, însă a suferit arsuri pe față, membrele superioare și inferioare. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni din București pentru îngrijiri medicale.

Autoritățile au anunțat deschiderea unui dosar penal pentru omor, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la tragedie.