MENIU

Secretul Andreei Berecleanu. Cum şi-a păstrat prezentatoarea TV frumuseţea şi la 41 de ani

Andreea Berecleanu reuşeşte, la 41 de ani, să-şi păstreze look-ul pe care l-a afişat de la debutul pe micul ecran.

"Când eram însărcinată am condus până în ultima clipă, mă comportam ca şi când aş fi fost într-o stare normală. Medicul meu ginecolog mi-a spus că îmi va lua cheile de la maşină. Am avut noroc că am avut două sarcini foarte uşoare, nu am avut greţuri.

Şi la serviciu m-am comportat foarte normal, nu am avut concediu prenatal, şi m-am întors la muncă după ce l-am născut pe Petru, după trei săptămâni, pentru că meseria asta are nevoie de noi. Dar reuşeam să îmi împart timpul şi ca mamă, şi să alăptez şi să ajung la serviciu. Nu am suferit de depresie, pentru că am fost foarte fericită.

Femeile mă complimentează mereu pentru felul în care arăt. Cred că secretul este că sunt preocupată şi ocupată. Trebuie să îngrijeşti indiferent de buget, poţi să-ţi faci acasă o mască de exfoliere, cu mălai, cu diverse lucruri.

În privinţa dietelor, înfometarea nu este o soluţie, dar să mănânci mai puţin da, pentru că stomacul se obişnuite în două-trei luni să primească mai puţin. Am restricţii la alcool, doar în situaţii excepţionale, nu am pierdut nopţile, asta este un secret, mai ales că peste o lună fac 41 de ani", a spus Andreea Berecleanu la televiziunea Antena Stars.

Mai multe articole despre:
Andreea Berecleanu