MENIU

Rugăciunea sfântă din Duminica Floriilor. Are puteri tămăduitoare și aduce norocul în viață

Duminica Floriilor este sărbătorită de creștinii ortodocși ca o comemorare a intrării triumfale a lui Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de a fi răstignit. Această sărbătoare nu are o dată exactă, fiind celebrată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. În această zi, preoții recomandă să se rostească rugăciunea pentru binecuvântarea ramurilor de salcie, în speranța obținerii norocului și a bunăstării.

“Domnului să ne rugăm,

Doamne, Dumnezeul nostru, Care şezi pe heruvimi; Cel ce ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul‑Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască lumea prin Crucea, prin îngroparea şi prin învierea Sa; Căruia, venind în Ierusalim spre patima cea de bunăvoie, poporul care şedea întru întuneric şi în umbra morţii, luând semnele biruinţei, ramuri de copaci şi stâlpări de finic, I‑a prevestit învierea, Însuţi, Stăpâne, păzeşte‑ne şi pe noi, care urmând acelora purtăm în mâini ramuri de copaci în această zi de înainte‑prăznuire.

Şi precum pe acele popoare şi pe acei prunci care Ţi‑au strigat Ţie: osana, apără‑ne şi pe noi, ca prin laude şi cântări duhovniceşti să ne învrednicim de dătătoarea de viaţă învierea cea de a treia zi, în Hristos Iisus Domnul nostru, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Preasfântul şi bunul şi de‑viaţă‑făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin”.

La încheierea slujbei, preoții împart crenguțele de salcie sfințită, pe care se recomandă să le luați acasă și să le așezați la icoane. Se spune că acestea au puteri tămăduitoare.

În satele tradiționale, salcia este nelipsită de sărbătoarea Floriilor. Aceasta este sfințită la biserică și apoi utilizată în gospodărie. În România, salcia înlocuiește ramurile de măslin și finic, care nu sunt la fel de ușor de găsit. În Duminica Floriilor, se oficiază o liturghie specială, diferită de cea celebrată în celelalte duminici.