MENIU

Rebelii ucraineni acuză forțele guvernamentale de organizarea unui ATAC: ce spune Armata și care este poziția OSCE

Soldați / Profimedia

Separatiștii susținuți de rușii din estul Ucrainei au acuzat, joi, forțele guvernamentale că au deschis focul de patru ori în ultimele 24 de ore asupra teritoriului lor și au spus că încearcă să stabilească dacă cineva a fost rănit sau ucis.

Până în prezent nu este încă clar cât de grave au fost, de fapt, incidentele și nici nu a existat o reacție imediată din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a monitorizat situația din estul Ucrainei, dar și-a retras unii dintre monitorii în ultimele zile, relatează Reuters.

Armata ucraineană a negat acuzațiile separatiștilor referitoare la faptul că trupele guvernamentale ar fi atacat, spunând că rebelii au fost cei care au bombardat armata ucraineană.

Astfel de incidente au avut loc de multe ori în ultimii opt ani, dar această ciocnire vine după ce Rusia a adunat peste 100.000 de soldați aproape de granițele Ucrainei, pe de o parte, în vreme ce, pe de altă parte, a cerut NATO să se angajeze să nu accepte Ucraina ca membru.

Occidentul a amenințat Rusia cu noi sancțiuni dacă va ataca Ucraina, însă Rusia neagă să plănuiască vreun atac.

Orice escaladare a conflictului de ani de zile dintre separatiștii susținuți de ruși, care au ocupat o porțiune de teritoriu în estul Ucrainei, în 2014, ar putea alimenta tensiunile dintre Rusia și Occident, aflate la cote maxime zilele acestea.

Agențiile de informații americane au declarat, luna aceasta, că Rusia ar putea inventa un pretext pentru o invazie a Ucrainei, posibil prin producerea de videoclipuri care arată un atac în scenă. Un astfel de scenariu a fost, însă, respins de Rusia.

Afirmaţiile referitoare la bombardamente au fost făcute într-o declaraţie emisă de reprezentanţii autoproclamatei Republici Populare Lugansk. Potrivit declaraţiei, forţele ucrainene au folosit mortiere, lansatoare de grenade şi mitraliere în patru atacuri diferite, joi, 17 februarie. 

„Forțele armate ale Ucrainei au încălcat brutal regimul de încetare a focului, folosind arme grele, care, conform acordurilor de la Minsk, ar trebui retrase”, au spus separatiștii, într-un comunicat.

Rusia a anunțat, săptămâna aceasta, că retrage unele trupe din zonele adiacente Ucrainei după încheierea exercițiilor, dar Kievul a spus că nu a văzut nicio dovadă în acest sens, iar Statele Unite au spus că suspectează că Moscova și-a sporit, de fapt, prezența cu până la 7.000 de militari.

Cu doar două zile în urmă, Camera inferioară a Parlamentului Rusiei a votat să-i ceară președintelui Vladimir Putin să recunoască cele două republici separatiste autoproclamate din estul Ucrainei ca independente. Kremlinul răspuns, însă, că Putin nu are planuri imediate să facă asta.

Mai multe articole despre:
rusia ucraina conflict ucraina atac