MENIU

Protest de amploare în Bucureşti, pe 12 mai: "Vrem Europa, nu dictatură!"

Comunitatea „Corupția ucide” îi cheamă în stradă pe români pe 12 mai, pentru a protesta față de acțiunile PSD-ALDE, între care încercările continue de resuscitare a OUG 13 prin Legile Justiției și modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, încercarea de a schimba conducerea Parchetului General și pe cea a DNA, denigrarea instituțiilor europene, a ambasadelor străine și a reprezentanților României la Bruxelles care se opun abuzurilor PSD, ori proiecte precum Legea defăimării, care au drept scop afectarea libertății de exprimare. "Vrem Europa, nu dictatură!", acesta este îndemnul cu care organizatorii mitingului vin, în contextul în care protestul are loc în prima duminică după Ziua Europei.

Protestul va avea loc sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 18.00, în Piaţa Victoriei.

"De la preluarea guvernării, coaliția PSD-ALDE nu și-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, ci a avut două priorități: să își salveze de închisoare VIP-urile cu dosare penale și să instaureze în România un regim în care forța legii și democrația sunt strivite de forța instituțiilor politice. Metodele și acțiunile PSD-ALDE au ca efect îndepărtarea României de standardele europene și democratice și aruncarea ei în liga regimurilor autocratice, în care domnesc interesele și bunul-plac al celor care au acces la butoanele politice, iar societatea este lipsită de șansa de a sancționa derapajele acestora.

Suntem generația care a avut șansa să vadă cu adevărat ce înseamnă democrația și valorile europene. Suntem generația care le prețuim și nu vom renunța la ele, doar pentru că stau în calea salvării de dosare penale a unor lideri politici precum Liviu Dragnea sau Călin Popescu-Tăriceanu!

Ne vedem pe 12 mai. Tine de fiecare sa distribuim acest eveniment pentru a avea efectul dorit. Asta nu înseamnă că nu o sa ieșim mai devreme, dacă vedem ca urmează sa treacă legile justitiei, codul penal modificat în interesul infractorilor, etc
Doar că ne ajuta faptul ca lumea avem o luna jumătate în care sa informam lumea despre modificările pe care PSD ALDE le propune, sa împărțim afișe postere, etc

Acțiunile antidemocratice ale PSD-ALDE:

- Tentativele continue de resuscitare a OUG 13 prin Legile Justiției și modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală

- Încercarea de a schimba în mod nejustificat conducerea Parchetului General și pe cea a Direcției Naționale Anticorupție

- Reprimarea dreptului la protest, prin amenzi abuzive și acțiuni în forță ale Jandarmeriei

- Schimbarea legilor cu dispreț față de procedurile parlamentare firești și față de consultarea publică

- Denigrarea instituțiilor europene, a ambasadelor străine și a reprezentanților României la Bruxelles care se opun abuzurilor PSD

- Proiecte precum Legea defăimării, menite să anuleze libertatea de exprimare

- Cauționarea televiziunilor care fac propagandă anti-justiție și calomniază pe cei care protestează împotriva abuzurilor PSD și intoxicarea cu bună știință a populației cu mesaje anti-europene

- Sabotarea surselor de finanțare a ONG-urilor prin noul Cod fiscal", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.