MENIU

PROFESORI PRINŢI ŞI CERŞETORI. Cât câştigă cel mai bine plătit profesor din România

La Academia de Studii Economice din Bucureşti un decan ajunge să câştige până la 6.000 de euro pe lună

Situaţia din învăţământ este tot mai grea, mai ales pentru profesorii care predau la ţară. Dascălii fac naveta pe propriul buzunarul lor în timp ce de calculatoare şi internet nici nu poate fi vorba. În tot acest timp, la Academia de Studii Economice din Bucureşti un decan ajunge să câştige până la 6.000 de euro pe lună. 

Învăţământul românesc este la pământ, şi asta o ştie toată lumea. O demonstrează rezultatele de la Examenele Naţionale şi Bacalaureat din ultimii patru ani şi rata abandonului şcolar uriaşă, de peste 20%. Totul din cauza subfinanţării şi proastei gestionari a resurselor. 

În timp ce în mediul rural profesorii abia reusesc să trăiască de pe o lună pe alta, decanii de la Academia de Studii Economice din Bucureşti au salarii de mii de euro.

Potrivit Ziarului Financiar cele mai mici venituri le-a înregistrat anul trecut decanul Facultăţii de Finanţe, de aproximativ 850 de euro pe lună. La această sumă s-a mai adăugat încă 850 de euro din colaborarea cu Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti.

Nici decanul Facultăţii de Administraţie şi Managment nu o duce rău. Anul trecut a încasat în jur de 6.000 de euro pe lună. Printre cei mai bine plătiţi decani ai instituţiei se numără şi decanul Facultăţii de Economie sau cel al Facultatii de Cibernatică.

În tot acest timp, salariul unui profesor debutant este de 250 de euro. De zece ori mai mic faţă de cel al profesorilor din Spania şi de aproape 15 ori mai mic decât al profesorilor din Germania.