MENIU

Profesor de la Universitatea ”Al.I. Cuza” Iaşi, acuzat că i-a cerut favoruri sexuale unei studente

Un profesor de la Facultatea de Psihologie a Universităţii ”Aleandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost suspendat, după ce a fost pus sub control judiciar de procurori, fiind acuzat că a cerut favoruri sexuale unei studente pentru a promova un examen.

Constantin Petrovici, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Psihologie a Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost pus sub control judiciar, după ce i-a cerut unei studente din anul III să întreţină relaţii sexuale pentru a promova un examen, scrie News.ro.

Profesorul a fost denunţat de studentă, iar procurorii Parchetului Tribunalului Iaşi, care au preluat cazul, au hotărât punerea sub control judiciar a cadrului didactic, decizie menţinută şi de instanţă.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că ar exista şi câteva înregistrări telefonice şi ambientale depuse la dosar.

Profesorul Constantin Petrovici, în vârstă de 62 de ani, este acuzat că în luna iunie a acestui an, i-a cerut unei studente de anul III de la Facultatea de Psihologie să întreţină relaţii sexuale pentru a o ajuta să promoveze un examen.

Constantin Petrovici predă disciplina Didactica Matematicii la Facultatea de Psihologie din Iaşi.

Conducerea facultăţii susţine că profesorul Petrovici a fost suspendat din funcţie şi că au fost predate toate documentele, inclusiv cataloage, solicitate de procurori.

”Există o anchetă, noi nu ne putem pronunţa. Nu ştim detalii, cei care anchetează acest caz îşi fac treaba. Am transmis toate actele solicitate, inclusiv cataloage, dar alte informaţii nu deţinem”, a declarat presei Ion Dafinoiu, decanul Facultăţii de Psihologie din Iaşi.

Constantin Petrovici predă din anul 1985 la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar colegii săi spun că nu-i înţeleg gestul, întrucât era ”unul din cei mai serioşi profesori din universitate”.

 

Mai multe articole despre:
profesor favoruri sexuale