MENIU

PPC Energie anunță schimbări importante în facturarea clienților, după 1 iulie 2025. Ce consum va fi tarifat cu 59% mai puțin

PPC Energie a transmis că, începând cu luna iulie 2025, facturile de energie electrică și gaze naturale vor include un cod de bare suplimentar, care va permite plata la oficiile poștale de către clienții aflați în situații de sărăcie energetică, conform legislației în vigoare.

Întârzierea facturilor din iulie

Facturile pentru consumul lunii iulie vor fi emise începând cu 21 august, etapizat, ceea ce înseamnă o întârziere față de termenul obișnuit. Totuși, compania dă asigurări că perioada de plată nu se modifică: fiecare client va avea același număr de zile prevăzut în contract pentru achitarea sumei datorate.

Clienții care întâmpină dificultăți pot solicita eșalonarea facturilor, prin call-center, platforma myPPC, formular online sau în magazinele companiei.

Facturi cu tarife noi și TVA modificată

Începând din august, facturile vor reflecta TVA redusă la 21% și tarifele stabilite prin contractul de furnizare. Acestea pot fi consultate în contul myPPC, la secțiunea „Produse și servicii”, sau în notificările trimise prin e-mail.

Oferta PPC Ore Smart

Odată cu ridicarea plafonării, PPC lansează și prima ofertă cu tarife diferențiate pe intervale orare din România – PPC Ore Smart.

În perioada martie – octombrie, consumul realizat între orele 11:00 și 14:59 va avea un preț cu 59% mai mic decât în restul intervalelor.

Prețul final în acest interval este de 0,89 lei/kWh (toate taxele incluse).

Oferta este valabilă doar pentru clienții cu contor inteligent, capabil să înregistreze consumul segmentat.

Ce se întâmplă după eliminarea plafonării

Plafonarea prețurilor la energie electrică, introdusă în 2021 prin OUG 118 și extinsă până la 30 iunie 2025 prin OUG 6/2025, a limitat costurile consumatorilor casnici între 0,68 lei/kWh și 1,3 lei/kWh, în funcție de consum.

De la 1 iulie 2025, această schemă de sprijin a încetat. Astfel, energia consumată este facturată la prețul contractual, adică tariful stabilit inițial sau cel actualizat conform condițiilor economice.

Cum poți verifica prețul din contract

Clienții PPC pot afla prețul aplicabil după eliminarea plafonării:

din contul myPPC, secțiunea „Produse și servicii”;

prin formularul online disponibil pe site;

la numărul 021.9977 (tarif normal), luni–vineri între 08:00 și 20:00;

prin vizită în magazinele PPC (cu programare online);

prin solicitare scrisă la sediul companiei din București.