Polițist de doar 21 de ani, erou la Săveni: a salvat viața unui copil grav rănit la cap
Gabriel Ilie, agent la Postul de Poliție Mitoc, Botoșani, a demonstrat curaj și profesionalism în timpul liber de serviciu, salvând viața unui copil de doar 3 ani.
Băiatul de 3 ani s-a rănit grav la cap în timpul unui festival
Evenimentul s-a petrecut în timpul unui festival desfășurat în Săveni, când polițistul a observat o mamă disperată, alături de fiul ei rănit la cap. Fără să ezite, Gabriel a preluat copilul și, împreună cu mama acestuia, l-a transportat de urgență cu autospeciala de poliție la spital.
Datorită intervenției rapide a tânărului polițist, micuțul Alex a primit imediat îngrijiri medicale și se află acum în afara oricărui pericol.
Gestul lui Gabriel Ilie este un exemplu viu că meseria de polițist înseamnă mai mult decât aplicarea legii: înseamnă să fii sprijin atunci când oamenii au cea mai mare nevoie.
Mai multe articole despre:
politist erou
politist saveni
copil grav ranit
copil ranit la cap
gabriel ilie
politie mitoc