MENIU

Plan Roșu de Intervenție în județul Sibiu. Un microbuz și un autoturism s-au ciocnit violent: 12 persoane implicate

Plan Roșu de Intervenție în județul Sibiu. FOTO: ISU

Un accident rutier grav a avut loc, marți dimineață, în județul Sibiu. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, după ce un autoturism și un microbuz, în care se aflau 11 persoane, s-au ciocnit violent. 

UPDATE - ISU: Șase femei au fost transportate la spital cu mai multe răni 

Șase femei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean din Sibiu cu mai multe răni, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Planul Roșu de Intervenție fiind dezactivat.

”Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat. În urma evaluării medicale, 6 persoane au nevoie de asistență medicală, celelalte 6 persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital. Sunt transportate spre UPU Sibiu 6 femei cu vârste cuprinse între 42 și 56 de ani cu traumatisme ușoare, contuzii și escoriații, toate fiind conștiente”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, Andreea Ștefan.

În continuare, traficul este îngreunat pe sensul de mers Tălmaciu-Sibiu, informează Poliția.

ȘTIRE INIȚIALĂ: 

Incidentul s-a petrecut în localitatea Veștem, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, una pentru transport victime multiple, trei ambulanțe SMURD și două SAJ. 

”SB - localitatea Veștem - accident rutier produs între 1 autoturism și 1 microbuz.

Din informațiile preliminare,  în evenimentul rutier sunt implicate 12 persoane (11 în microbuz si 1 în autoturism). 
Pentru gestionarea eficientă a evenimentului, s-a activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Sibiu.

Au fost alocate la caz 1 echipaj de stingere, 1 descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 3 ambulanțe SMURD și 2 ambulanțe SAJ.

Misiunea este în dinamică”, a transmis ISU Sibiu.

Mai multe articole despre:
Sibiu accident plan rosu de interventie