Perla arhitecturală din inima capitalei, o emblemă a Micului Paris
Cunoscută şi sub numele de Casa Oamenilor de Ştiinţă bijuteria arhitecturală construită între anii 1906-1914 după planurile arhitectului Ion D. Berindey, impresionează şi astăzi prin rigoarea formelor specifice arhitecturii în stil Ludovic al XV-lea.
Vorbim despre Casa Assan, locuinţa impozantă ce a aparţinut familiei exploratorului Bazil Assan, primul român care a facut ocolul Pământului în 1899 și care este situată în piața Lahovari.
Unul dintre aspectele arhitecturale importante ale casei este reprezentat de scara somptuoasă din piatră. Saloanele clădirii sunt decorate cu vitralii, marmură, iar fotoliile au fost capitonate cu piele de Cordoba sau mătase.
"Casa Assan este unul dintre proiectele aşezate în centrul oraşului pe o suprafaţă destul de mare de teren, realizat de arhitectul Ion D. Berindey. Tot el a construit Casa Florescu şi nu sunt singurul arhitect care consider că e cea mai frumoasă dintre casele făcute de Berindey. În cazul Casei Assan, terenul este destul de adânc, a putut astfel să-i facă această intrare somptuoasă, bine depărtată de circulaţie", afirmă reputatul arhitect Alexandru Beldiman, fost preşedinte al Uniunii Arhitecţilor din România.
Interiorul Casei Assan păstrează încă aparenţa interioarelor de altădată, caracterizată printr-o eleganţă sobră a încăperilor. Cele cinci saloane aflate în interior poartă denumiri sugestive, reprezentative pentru decoraţiunile alese. De pildă, Sala Oglinzilor are pereţii îmbrăcaţi în oglinzi încadrate în bronz, Sala Zodiac conţine vitralii decorate cu toate semnele zodiacale, iar Sala Edison adăpostea un candelabru şi chiar o lampă Edison originală. Celelalte două saloane poartă denumirea de Sala de şah şi Sala Consiliu.
Faţada casei are trei registre - "un soclu, care cuprinde partea ieşită din pământ a demisolului şi tratat ca atare, cu bosaje, sugerând, conform unei logici constructive, o dimensiune mai mare a pietrelor; apoi registrul principal, parterul, cu un apareiaj simplu, tipic, şi partea superioară - mansarda propriu-zisă -, destul de jucată, dar bine stăpânită", explică arhitectul Beldiman. Acesta remarcă decoraţia dintre registre, "care vine din arhitectura neoclasică" şi feroneria, prezentă şi la intrare, şi la gard.
Încă de la intrare te fascinează uşa masivă din metal cu geamuri mate şi grele, dincolo de care se află holul principal, luminat de sus de un vitraliu. Oglinzi imense reflectă prezentul prozaic şi îţi dau senzaţia că ai păşit cu eleganţă în mijlocul acelei lumi care a dat strălucire Micului Paris.