MENIU

Pericol de avalanșă în Hunedoara

Salvamontiștii din județul Hunedoara atrag atenția asupra riscului crescut de avalanșa în masivele Retezat și Parâng, din cauza faptului că vremea s-a încălzit, iar zăpada de pe creste o poate lua ușor la vale, mai ales că în anumite zone este semnalat și un fenomen de inversiune termică.

Pericolul este prezent în special de la altitudini mai înalte de 1.800 de metri, în condiţiile în care stratul de zăpadă măsoară, în medie, peste 35 de centimetri, dar şi în zonele viscolite, de pe văi, unde ninsoarea depusă poate atinge chiar şi un metru, scrie Agerpres.

"Este un pericol iminent de avalanşă în zonele de creastă, înalte, la peste 1.800 de metri altitudine, pentru că zăpada este abundentă şi instabilă din cauza temperaturilor pozitive şi a fenomenului de inversiune termică. De exemplu, la Baza Salvamont Râuşor, din Retezat, erau 7 grade, iar după ce am coborât în comuna Râu de Mori temperatura scăzuse spre zero grade Celsius. În plus, în zilele viitoare vremea se anunţă caldă pentru această perioadă a anului, cu precipitaţii sub formă de ploaie", a declarat miercuri șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Salvatorii montani recomandă turiștilor să evite traseele de creastă, iar atunci când au în intenţie să plece pe trasee să întrebe la refugiile Salvamont din staţiunile montane despre starea acestora şi despre evoluţia vremii.

De asemenea, turiştii sunt sfătuiţi să poarte haine şi încălţăminte potrivite pentru munte, să evite traseele necunoscute şi să anunţe salvamontiştii dacă doresc să plece în drumeţie.

Mai multe articole despre:
Hunedoara Retezat avalanşă munţi creşte Parâng