MENIU

Trafic feroviar blocat între localitățile Holdea și Margina, din județul Timiș. Un tren cu 23 de călători a deraiat

Trafic feroviar blocat în județul Timișoara

Traficul feroviar între localitățile Holdea și Margina, din județul Timiș, este blocat marți seară, după ce locomotiva unui tren în care se aflau 23 de călători a deraiat.

”Trenul IR 1833, operat de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A., care circula pe linie simplă neelectrificată, a înregistrat deraierea primului boghiu al locomotivei GM 920, pe sensul de mers. În tren se aflau 23 de călători”, a transmis CFR.

Potrivit reprezentanților CFR, în urma acestui incident nu au fost înregistrate persoane rănite.

”Din punct de vedere tehnic, deraierea unui boghiu reprezintă ieşirea de pe şină a unui ansamblu de roţi al locomotivei, fără afectarea vagoanelor. În astfel de situaţii, sunt aplicate proceduri standard de siguranţă, care includ oprirea imediată a circulaţiei, verificarea infrastructurii şi intervenţia echipelor specializate pentru repunerea pe şină a materialului rulant”, a mai anunțat CFR.

Instituția precizează că circulaţia feroviară pe distanţa Holdea – Margina este temporar suspendată pentru desfăşurarea intervenţiilor operative şi a verificărilor tehnice.

”CFR S.A., împreună cu operatorul feroviar, acţionează pentru remedierea situaţiei şi reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă. Totodată, se verifică posibilitatea efectuării transbordului călătorilor”, mai arată compania.

CFR S.A. precizează că siguranţa circulaţiei feroviare reprezintă o prioritate permanentă, iar toate măsurile necesare sunt aplicate pentru gestionarea situaţiei şi limitarea impactului asupra traficului.

Mai multe articole despre:
locomotiva tren deraiat Timis