MENIU

O nouă criză grecească. Bursa de la Atena s-a prăbușit

Bursa de la Atena

Bursa din Atena s-a prăbușit luni la cel mai scăzut nivel de după 1990.

Bursa din Atena înregistra, luni la prânz, o scădere de peste 6%, atingând cel mai scăzut nivel de după 1990, din cauza unei căderi de peste 19% a acţiunilor principalelor bănci, în contextul situaţiei dificile printre care trece guvernul elen, prins între protestele de stradă şi cerinţele de austeritate ale creditorilor internaţionali, informează AFP.

După ce a deschis şedinţa în scădere, indicele ASE al bursei de la Atena a continuat să coboare şi în jurul orei 11,24 GMT, când înregistra o diminuare de 6,35%, până la valoarea de 471,90 puncte. Indicele FTSEB, care regrupează acţiunile băncilor elene, înregistra o cădere de 19,61%.

În prezent, indicele general al bursei de la Atena se apropie de minimul record consemnat în luna iunie a anului trecut, când Grecia ameninţa să fie exclusă din zona euro, în condiţiile în care a pierdut deja 25% în 2016, aproape dublu faţă de scăderea înregistrată de indicele Stoxx Europe 600.

Această degringoladă vine pe fondul relansării speculaţiilor cu privire la stabilitatea guvernului condus de Alexis Tsipras, care încearcă să finalizeze negocierile cu UE şi FMI, pentru a obţine deblocarea unor noi lichidităţi şi simultan să adopte măsurile solicitate de creditorii internaţionali, dar criticate de opinia publică.

După o vizită de o săptămână, reprezentanţii creditorilor au părăsit vineri Atena fără a ajunge la un acord, în timp ce proiectul de reformă a pensiilor solicitat de creditori a dus la declanşarea unei greve generale cu o participare extinsă, scrie Agerpres.

Mai multe articole despre:
joburi muncă în străinătate