Nunta ta ajunge sub lupa ANAF. Fiscul vrea să știe chiar și cât costă meniul invitaților
Nunta, botezul sau majoratul nu mai sunt doar momente de bucurie pentru familie și prieteni, ci și evenimente urmărite cu atenție de Fisc. Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită restaurantelor și sălilor de evenimente să transmită informații detaliate despre fiecare petrecere organizată. Printre datele cerute se numără informațiile personale ale clienților, meniurile alese și serviciile contractate.
ANAF a transmis operatorilor din domeniu o cerere prin care îi obligă să furnizeze un set de informații complete despre fiecare eveniment desfășurat.
Concret, instituția cere următoarele: datele de identificare ale clientului
- numele și prenumele sau, după caz, denumirea firmei, împreună cu numărul de telefon;
- tipul evenimentului – fie că este nuntă, botez, aniversare, majorat, banchet, simpozion sau eveniment corporate;
- data și ora exactă a desfășurării;
- numărul estimativ de participanți, meniul stabilit și prețul per meniu;
- detalii despre avansul achitat și modalitatea de plată, fie numerar, fie prin transfer bancar sau ordin de plată;
- alte servicii achiziționate, cum ar fi muzica, filmările, fotografiile sau pachetele extra.
Termen scurt pentru raportare
Administratorii de restaurante și săli de evenimente au la dispoziție doar cinci zile din momentul în care primesc solicitarea pentru a transmite aceste informații. Datele trebuie trimise în format electronic către adresa de e-mail antifrauda.sv@anaf.ro. Reprezentanții autorităților afirmă că informațiile vor fi folosite exclusiv de Direcția Antifraudă Fiscală. Tot ei precizează că măsura face parte dintr-o amplă campanie de combatere a evaziunii fiscale în sectorul organizării de evenimente.
Critici și nelămuriri
Decizia ANAF a stârnit critici, mai ales în contextul în care instituția precizează că veniturile obținute de miri sau de părinți la asemenea ocazii – de exemplu darurile în bani – sunt considerate neimpozabile.
În lipsa unei raportări prealabile a evenimentului de către firma organizatoare, există riscul ca ANAF să considere acea sumă ca fiind „venit cu sursă neidentificată”, ceea ce ar putea atrage o impozitare de până la 70%.