MENIU

NASA a descoperit când a avut loc prima fuziune dintre două galaxii

Astronomii au descoperit o galaxie bizară, care nu pare să semene cu niciuna descoperită până acum. Asta pentru că, de fapt, este vorba despre două galaxii care s-au contopit într-una singură acum 13 miliarde de ani.

O echipă de cercetători de la Universitatea Waseda din Tokyo, a adunat mai multe dovezi care atestă faptul că formațiunea B14-65666 este de fapt rezultatul a două galaxii care s-au contopit.

Studiul cercetătorilor se bazează pe datele adunate de la Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) din Deșertul Atacama din Chile. Astfel, echipa de cercetători condusă de Takuya Hashimoto, a descoperit cel mai timpuriu exemplu de galaxii contopite una într-alta.

Din acest motiv masa totală a galaxiei B14-65666 este de 770 de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui, potrivit cercetătorilor de la NASA.

NASA a descoperit cum au fuzionat două galaxii acum miliarde de ani

„Cu datele bogate de la ALMA și HST, combinate cu analizele avansate de date, am putut aranja piesele laolaltă și să arătăm că B14-65666 este o pereche de galaxii contopite în cea mai timpurie eră a universului”, a explicat Hashimoto într-un comunicat de presă. „Detectarea undelor radio din cele trei componente ale unui obiect atât de îndepărtat într-un obiect atât de distant demonstrează capacitatea imensă de investigare a universului distant pe care o are ALMA”.

În plus, contopirea celor două galaxii a dat naștere la ceva cu totul special. Mai exact, acest amestec de materiale face ca noua galaxie să producă mai multe stele noi, practic, creează sori mici la o rată de 100 de ori mai mare decât a Căii Lactee.

„Pe măsură ce gazele și praful din galaxii s-au adunat laolaltă, au apărut noi generații de stele. Lumina lor a început să traverseze cosmosul până când s-a lovit de cele 66 de telescoape care comun ALMA”, mai spune Hashimoto.

Sursă

Mai multe articole despre:
null