MENIU

Multinaționalele oferă 600 de joburi pentru studenți

Mai multe companii multinationale cu activitate in domenii precum: financiar - bancar, IT, inginerie, telecomunicatii, retail, FMCG si consultanta oferă 600 de joburi pentru studenti si absolventi, potrivit hipo.ro.

Tinerii pot aplica la peste 600 de joburi entry-level, programe de internship si stagii de practica. Pentru oportunitatile de cariera deschise de companiile participante, candidatii pot aplica indiferent de orasul in care locuiesc, joburile fiind deshise la nivel national. Cateva dintre orasele in care sunt deschise oportunitati de cariera sunt: Bucuresti, Iasi, Timisoara, Cluj-Napoca, Piata Neamt, Brasov, Arad, Alba Iulia, Ploiesti, Deva, Hunedoara, Constanta, Sibiu, Oradea etc. In plus, cei care vor sa urmeze o cariera internationala pot aplica la pozitiile deschise in tari precum Cehia si Bulgaria.

Candidatii interesati sa participe la Targul Virtual Hipo.ro pentru absolventi trebuie sa isi creeze un cont si un CV pe portalul de cariera www.hipo.ro. Dupa logare, pot intra pe platforma evenimentului si pot aplica la oportunitatile de cariera oferite de cele 27 de companii participante.

In ceea ce priveste competentele cerute de angajatori, specialistii in recrutare apreciaza atat  candidatii care au finalizat o facultate cu profil economic sau tehnic (in special Automatica si Calculatoare, Electronica, Cibernetica), la care se adauga cunosterea unei limbi straine (engleza sau o alta limba de circulatie europeana). Insa, cel mai important, angajatori cauta in randul studentilor si absolventilor dorinta sa invete si sa se specializeze la locul de munca. Majoritatea companiilor ofera in primele 3 luni de la angajare training intensiv care sa faciliteze transpunerea cunostintelor academice in proiecte reale, iar tinerii sa se familiarizeze cu modul de lucru din companie.

“ProCredit Bank ofera absolventilor de studii superioare, indiferent de profilul studiat,  oportunitatea de a se alatura echipei noastre prin programul Young Bankers. Acesta reprezinta principala modalitate de acces in cadrul ProCredit Bank, fiind vorba despre un curs introductiv intensiv organizat pe durata a sase luni, in teoria si practica activitatii financiar-bancare dintr-o perspectiva responsabila. O remuneratie lunara este platita participantilor pe toata durata programului. Incurajam tinerii care vor lua parte la Targul Virtual Hipo.ro pentru absolventi sa se intereseze despre compania la care doresc sa aplice pentru o pozitie, indiferent daca este vorba despre un internship sau despre un job full time. De asemenea, sfatul nostru pentru tinerii absolventi este sa acorde o atentie sporita scrisorii de intentie, prin descrierea motivatiei personale cu privire la pozitia pentru care aplica” a declarat Andreea Florescu, Director Resurse Umane, ProCredit Bank Romania.

Printre companiile participante amintim: Asseco South Eastern Europe Romania, BCR, EURO TRADE SECURITIES, Genpact, IBM, KPMG Romania, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, AMIQ Consulting, AT&T, BeeNear, Brainspotting, Camline, Deloitte, Host Europe Group, Lidl Romania, Optaros, ORTEC Central & Eastern Europe, Philip Morris Romania, Rewe Romania - Penny Market, ROUTE 66, ThinSlices, TRW Airbag Systems, Xerox, Zentiva.

Mai multe articole despre:
studenţi joburi multinaţionale