MENIU

Ministrul Muncii, după o vizită la Casa de Pensii: ”Oamenii sunt tratați cu aroganță”

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, s-a declarat ”frapată” de atitudinea angajaților Caselor de Pensii față de cetățeni, după vizita la Casa de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti.

"Am primit semnale că sunt întârzieri în calculul pensiilor. Legea prevede foarte clar un termen de 45 de zile de la înregistrarea dosarului până la emiterea deciziei şi până la efectuarea plăţii, dar aceste 45 de zile sunt cu mult depăşite. Problema este că pensionarului nu i se explică de ce apar aceste întârzieri şi nici nu are o siguranţă cu privire la termenul maxim în care i se va răspunde şi i se va procesa dosarul respectiv şi i se va calcula şi efectua plata pensiei respective.

Oamenilor nu li se explică de ce există aceste întârzieri, în multe situaţii sunt trataţi cu aroganţă, în sensul în care oamenii nu primesc alt răspuns decât 'Dacă nu vă convine să ne daţi în judecată!', ceea ce denotă o atitudine arogantă şi implicit o lipsă de respect faţă de om", a declarat Violeta Alexandru, după vizita făcută la Casa de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti, în urma unor sesizări de la pensionari referitoare la întârzieri în calculul pensiilor.

Mai multe articole despre:
null