MENIU

Ministrul de 29 de ani, propus de Dacian Cioloş! Au apărut primele comentarii despre cum arată

Andrei Baciu are 29 de ani şi este preşedintele Asociaţiei SOS Drepturile Pacienţilor, fiind propus pentru a ocupa funcţia de ministru al sănătăţii. Pe reţelele de socializare au apărut deja o serie de comentarii legat de vârstă şi felul în care arată.

Andrei Baciu este comentat pe facebook ca fiind prea sexy şi cu puţină experienţă în domeniul sănătăţii, după ce au început să circule fotografii cu viitorul ministru.

Andrei Baciu a absolvit în 2011 Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, a fost medic rezident la Secţia de Chirurgie Cardiacă de la Spitalul Fundeni, din ianuarie până în martie 2012, iar din aprilie 2012 până în mai 2014 a lucrat la Departamentul de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică de la Centre Hospitalier Universitaire Rouen, Franţa.

Andrei Baciu a mai lucrat în domeniul chirurgie toracică la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", din aprilie până în septembrie 2015, şi în domeniul chirurgie generală, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, din august 2014 până în martie 2015. A participat la programe de training şi la conferinţe pe teme de chirurgie cardiacă şi toracica în Olanda, Italia, Franţa şi Marea Britanie.

 Sunt onorat de aceasta nominalizare. Datorita campaniei 'Drepturile pacientilor' am putut sta de vorba cu multi dintre bolnavii internati in spitalele din Romania. Asa am inteles care sunt problemele cu care se confrunta sistemul sanitar in acest moment", a declarat, pentru Mediafax, Andrei Baciu.

El a spus ca ar vrea sa poata aplica in sistemul sanitar din Romania ceea ce a invatat in strainatate.

"As fi bucuros sa pot aplica cat mai mult in sistemul sanitar romanesc ceea ce am invatat in strainatate, pentru a rezolva cat mai multe dintre probleme cu care se confrunta sanatatea in acest moment", a adaugat ministrul propus pentru portofoliul Sanatatii.

Mai multe articole despre:
Ministrul Sanatatii Andrei Baciu