MENIU

Ministrul Apărării, întrevedere cu ambasadorul Ungariei. Consolidarea posturii de descurajare și apărare în NATO, pe masa discuțiilor

Ministrul Apărării, întrevedere cu ambasadorul Ungariei. Foto: MApN

Ministrul apărării naționale, Ionuț Moșteanu, s-a întâlnit, luni, la sediul instituției, cu ambasadorului Ungariei în România, Katalin Kissne Hlatki, context în care au discutat, printre altele, despre sprijinul regional pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare în cadrul NATO.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis, luni, Agerpres, aceasta este prima întâlnire a celor doi oficiali după prezentarea scrisorilor de acreditare pe data de 8 iulie.

"În cadrul discuțiilor, cei doi demnitari au abordat o serie de subiecte vizând cooperarea bilaterală, sprijinul regional pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare în cadrul NATO și proiectele aflate în derulare la nivelul EU", se precizează în comunicat.

Conform comunicatului, ministrul apărării naționale a salutat participarea la formatele regionale Bucharest Nine (B9) și Inițiativa celor Trei Mări (I3M), subliniind faptul că România acordă o importanță deosebită proiectelor comune, precum Batalionul Mixt Româno-Ungar de Menținere a păcii și Batalionul Multinațional de Geniu TISA.

Ministrul rezist al Apărării confirmă că este nevoie de mai mulți tineri în Armată. Ce proiect se pregătește?

Ionuț Moșteanu a afirmat că exercițiile și activitățile militare comune reprezintă o oportunitate de întărire a coeziunii între statele membre NATO, precum și de consolidare a interoperabilității. În acest sens, a punctat faptul că țara noastră încurajează participarea la exercițiile multinaționale organizate pe teritoriul românesc.

De asemenea, oficialul român a menționat importanța sprijinului acordat partenerilor noștri din imediata vecinătate, Ucraina și Republica Moldova, precum și statelor din regiunea Balcanilor de Vest, reiterând faptul că România rămâne un aliat angajat, solid și activ în asigurarea securității pe flancul estic aliat.

Ministrul Apărării: Armata României trebuie să fie capabilă să reziste pe cont propriu până vine „cavaleria”