MENIU

Ministerul Culturii, mandatat să iniţieze negocierile pentru "Cuminţenia Pământului", de Brâncuşi

Ministerul Culturii, mandatat să iniţieze negocierile pentru 'Cuminţenia Pământului', de Brâncuşi

Ministerul Culturii a fost mandatat, miercuri, de Guvern, să înceapă negocierile legate de cumpărarea sculpturii "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane euro şi a fost pusă în vânzare, ministerul fiind invitat să îşi exercite dreptul de preempţiune.

Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că în şedinţa Guvernului s-a stabilit ca Ministerul Culturii să pregătească negocierile în vederea unei posibile achiziţii a sculpturii de către statul român.

"Ministerul va desemna o comisie de specialişti, care ar urma să înceapă negocierile cu privire la opera marelui sculptor român", au precizat sursele citate.

Sculptura "Cuminţenia Pământului", de Constantin Brâncuşi, care este evaluată la circa 20 de milioane de euro şi face parte dintr-o colecţie bucureşteană privată, a fost pusă în vânzare, iar Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.