MENIU

Mărturia tristă a unui deținut din Penitenciarul Colibași: “Scrisoare din lagăr”

Un deținut din Penitenciarul Colibași a mărturisit, printr-o scrisoare trimisă pe adresa redacției, condițiile inumane la care sunt supuse persoanele închise în această închisoare, pe care o compară cu un lagăr.

Redăm mai jos scrisoare deținutului, trimisă pe adresa projustiție@realitatea.net:

“Scrisoare din lagărul Colibași!

În primul rând, am vrea să vă spunem că suntem tratați ca niște animale, condițiile sunt inferne, greu de descris și de exprimat.

Una dintre condițiile încălcate de către penitenciar este faptul că într-o cameră de 5 metri lățime și 8 metri lungime, cu o capacitate de circa 50 de metri pătrați, în care sunt incluse toaletele și cambuza (locul de depozitat mâncarea și vesela, care arată ca un spațiu dintr-o ghenă) suntem 24 de persoane.

Aerul nu este suficient în cameră, deoarece avem o singură fereastră. Apa caldă, pentru a ne spăla, ne este administrată de 3 ori pe săptămână, timp de o oră, în care, în acest timp, trebuie să ne facem duș toți cei 24 de inși.

De multe ori ni se întâmplă, în zilele în care avem programul de apă calcă, să nu ni se ofere acest drept. Adresându-ne domnilor maiori sau comandantului de secție: ‘Ce se întâmplă, de ce nu avem apă caldă?’, răspunsul maiorului sau al comandantului de secție sună așa: ‘Sunt avarii la conductele ruginite sau centrala nu funcționează’, după care ni se închide ușa în nas.

Am dori să faceți și dumneavoastră un calcul, cât timp avem în aceea oră pentru a reuși fiecare persoană să facă duș, ținând cont de faptul că suntem 24 într-o cameră?

WC-urile sunt degradante uzului uman, căci ne temem să nu luăm vreo boală (poate chiar incurabilă), căci nu le dezinfectează nimeni, ținând cont de faptul că în ele își fac veacul șobolani care, din când în când, ne vizitează și pe noi prin cameră.

Mâncarea pe care o primim este dezgustătoare și preparată de deținuți și distribuită către noi în condiții neigenice.

Paturile sunt pline de ploșnițe, saltelele sunt pline de jeg, praf și infecție. Domnii supraveghetori au un comportament necivilizat față de noi, vorbindu-ne și adresându-ne vorbe jignitoare. Cerându-ne unele drepturi, ei ni se adresează: ‘V-am spus noi să veniți la pușcărie?’ sau ‘Dacă nu vă convine, scrieți mai departe’, provocându-ne să ne revoltăm ca să ne facă rapoarte de pedepsire, însemnând tăierea vizitei cu familia, pachetul de la familie sau cumpărături de la magazinul penitenciarului.

În legătură cu magazinul, prețurile sunt foarte mari, cu un adaos de 70-125% față de prețurile normale.

Nu avem o activitate sportivă, nu avem sala de sport sau teren de fotbal.

Cât despre asistența medicală, vă putem spune că suntem tratați cu nepăsare, iar când avem nevoie de unele medicamente, spun că nu au.

Au fost cazuri de urgență medicală, dar, din păcate, pentru noi nu există urgență.

În camera de detenție în care noi suntem cazați, pereții sunt îngrozitori, plini de egrasie, mucegai și multe altele.

Toți suntem închiși pentru greșelile noastre și suntem conștienți că trebuie să plătim pentru ele, dar condițiile detenție ne afectează foarte mult fizic și psihic.

Noi vă mulțumim pentru atenția acordată și cu sprijinul dumneavoastră sperăm să schimbăm ceva în Administrația Națională a Penitenciarelor”.

 

Mai multe articole despre:
penitenciar deţinut