MENIU

Mariupol rezistă încă! Viceprimarul acuză un fake news lansat de ruși - Anunțul pușcașilor marini este FALS

Război Ucraina-Rusia Mariupol Foto: Profi Media

Ucraina neagă că rușii au cucerit Mariupol. Viceprimarul oraşului acuză un fake news lansat de ruși. 

Viceprimarul oraşului Mariupol Serghei Orlov a declarat luni seară că luptele continuă, iar declarațiile prorușilor și anunțul pușcașilor marini că armata e pregătită de „o ultimă bătălie” sunt un fake news, potrivit BBC.

"Informaţiile despre Brigada Marină sunt false. Nu comentez falsuri”, a spus Orlov.

"Ruşii au ocupat temporar o parte a oraşului. Soldaţii ucraineni continuă să apere părţile centrale şi de sud ale oraşului, precum şi zonele industriale şi aşa mai departe", a spus Orlov.

Iar într-o postare pe Facebook, comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valerii Zalujni, a spus că armata are încă linii de comunicare stabile şi deschise cu soldaţii săi în interiorul oraşului. Armata face "posibilul şi imposibilul" pentru a salva vieţi şi a lupta împotriva forţelor ruse, a scris el.

Anunțurile ucrainenilor vin dupa ce un mesaj al puscasilor di nMarina ucraineană în care susțineau că nu mai au muniții și probabil va fi ultima luptă înainte de a fi cucerii de ruși. Imediat după această postare au apărut informaţii conform cărora contul de Facebook ar fi fost piratat de ruşi.

Mariupol se află între regiunile separatiste pro-rusești Donețk și Lugansk în est și Crimeea anexată în sud. Cucerirea orașului a fost și pare că rămâne un obiectiv major al ofensivei ruse. Iar oficialii occidentali avertizează că Mariupol este vital pentru Ucraina și că Rusia s-ar pregăti de dublarea sau triplarea numărului de trupe din Donbas.

Oficialii spun că Rusia își reechipează unitățile de luptă și adaugă și trupe noi - ceea ce necesită un timp. Între timp, ajutorul economic și militar occidental pentru Ucraina s-ar putea dovedi valoros în pregătirea oricărei ofensive reînnoite, mai notează BBC.